După ce în iulie pentru o săptămână temerarii de la centrul catolic din Iaşi au avut la Gura Humorului un campus de prietenie cu un grup de cercetaşi francezi, în perioada 4-11 august 2007 a fost rândul a patru exploratori de la Pildeşti conduşi de Paula Chelaru şi a cinci de la Piatra Neamţ conduşi de Aura Dogariu ca împreună cu opt exploratori italieni conduşi de Alberto să-şi împărtăşească experienţele scout, dar mai ales "să slujească" unui grup de peste 25 de copii şi tineri de la Asociaţia umanitară "Il Chicco". Aceştia au primit ocazia de a trăi o vacanţă la munte ce altfel nu şi-ar fi permis-o.
Un sprijin deosebit s-a primit de la surorile şi de la Parohia Slănic Moldova.
A pregăti masa, a anima jocuri, ieşiri în pădure, rugăciuni, concursuri au fost doar ocazii pentru a se bucura ci şi de a discuta şi a reflecta la educaţie şi la realităţile superioare ale credinţei. Abia când la plecare copiii plângeau cu suspine regretând despărţirea am înţeles că uneori lacrimile vorbesc mai mult decât cuvintele şi că mare este puterea slujirii.
Pr. dr. Alois Hîrja
