27-29 aprilie 2012
A început într-o zi călduroasă de aprilie. Ne-am adunat cu toţii din diferite părţi ale ţării (Oneşti, Bacău, Târgu Ocna, Iaşi, Constanţa, Pârgăreşti, Luizi Călugăra) la "strigarea" tautului din Oneşti, la Slănic Moldova, un minunat loc ce desfată ochii şi sufletul.
După sosirea invitaţilor şi jocurile de cunoaştere, am fost introduşi în tema campusului ("Relaţiile dintre tineri") de către Iulian Mârţ, student la psihologie. Tema ne-a părut incitantă, însă foamea şi oboseala de pe drum şi-au spus cuvântul. Nu am uitat totuşi de momentul de rugăciune introdus de o procesiune cu lumânări aprinse.
A doua zi a început cu clinchetul clopoţelului anunţând deşteptarea şi înviorarea care ne-a readus energia necesară unei zile pline de activităţi. După micul dejun a venit din nou rândul invitaţilor să ne vorbească despre relaţiile dintre tineri şi importanţa lor. Am descoperit rolul fiecăruia într-o relaţie de iubire, necesitatea comunicării, a legăturii strânse pe care trebuie să o aibă partenerii cu Dumnezeu, dar şi riscurile asumate în condiţiile nerespectării legii lui. Tinerii au fost deschişi spre dialog şi spre a învăţa de la cei în măsură să ofere sfaturi. Iulian Mârţ, Vişinel Balan şi Virgil Balan au stat la dispoziţia noastră şi au încercat să dea un răspuns fiecărei întrebări adresate.
A venit şi momentul mult aşteptat al drumeţiei. A fost uşor la început... apoi din ce în ce mai greu, şi mai greu. Când bastoanele ajutătoare nu mai dădeau randament, când respiraţia se îngreuna şi inima ne bătea puternic în piept, când au început să ne tremure genunchii şi să alunecăm, când rezervele de apă se terminaseră, am ajuns unul câte unul la criticul "Nu mai pot!". Atunci Vişinel ne încuraja şi ne motiva să căutăm fărâma de putere şi voinţa care stătea acolo, ascunsă undeva. Pentru că unii se descurajaseră, vedeai în urmă ici-colo câte un tânăr obosit, aşezat pe câte o piatră la marginea cărării. Dacă pe Vişinel l-am comparat cu Ioan Botezătorul, cu "glasul celui care strigă în pustie", pe părintele l-am văzut ca pe cel căruia Ioan Botezătorul îi pregătea calea, ca pe "păstorul cel bun" care era în căutarea oiţelor pierdute, pentru că părintele Romeo ne "culegea" unul câte unul de pe marginea cărării. Şi cel mai important, ne încuraja povestindu-ne de peisajul de nedescris care ne aştepta "acolo sus", şi nu pleca de lângă noi până nu ne convingea că drumul merită parcurs. Cu toţii am urcat muntele şi am stors de apă sticlele care ne mai rămăseseră. Coborârea nu a fost atât de anevoioasă, ci rapidă chiar, şi nu mai conta de câte ori am alunecat şi am căzut, în câte bălţi am călcat, câte acrobaţii am făcut in noroi, de sprijinul a câtor prieteni, a câtor bastoane sau a câtor copaci am avut nevoie atât la urcare, cât mai ales la coborâre. Important era ca am petrecut timp împreună, că ne-am ajutat unii pe alţii.
Ajungând acasă, mirosul din bucătărie ne îmbia spre o masă copioasă pregătită de bucătăresele noastre dragi. A urmat pregătirea adoraţiei, a simbolurilor şi a rugăciunilor închinate lui Dumnezeu pentru nemărginita sa bunătate. Sunetul chitarei, a viorii şi cuvintele părintelui Romeo ne-au introdus în atmosfera de meditaţie şi ne-au ajutat să aprofundăm cele învăţate pe parcursul celor două zile. Seara s-a încheiat cu un moment de destindere în care am dansat şi ne-am jucat, animaţi fiind de spiritul nostru tineresc.
Înviorarea din a treia zi s-a transformat într-o plimbare până la biserica din Slănic Moldova pentru că febra musculară dobândită cu o zi înainte ne împiedica să ne mişcăm mai repede. A fost un moment prielnic de a ne încărca bateriile, de a privi minunatele peisaje şi de a discuta unii cu alţii. După micul dejun a urmat sfânta Liturghie unde am mulţumit Domnului pentru zilele de har oferite şi pentru momentele frumoase petrecute împreună. Pentru că în aer plutea nostalgia despărţirii ce avea să urmeze, am mers cu toţii în parcul din Slănic pentru încă câteva jocuri, poze de grup şi amintiri.
La sfârşitul campusului, după punctarea momentelor forte, schimbul de îmbrăţişări şi promisiuni de revedere, ne-am îndreptat cu toţii spre case mai bogaţi spiritual.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste zile minunate şi pentru timpul petrecut împreună.
Iată părerile cu privire la campus ale câtorva tineri participanţi:
"Am luat în bagaj puterea rugăciunii rostite, amintirea drumeţiei pe munte şi am învăţat în acest campus că omul este special prin tot ceea ce simte, trăieşte, dăruieşte şi consumă alături de semeni. Mulţumesc din suflet pentru onoarea de a fi împreună" (Virgil Balan).
"Mie mi-a făcut foarte mare plăcere să particip la acest campus şi mă bucur că am avut această ocazie. A fost foarte frumoasă adoraţia, mai ales binecuvântarea. Mi-a plăcut drumeţia, a fost minunat. Am reuşit pe drum să ne ajutăm între noi, să fim alături de cel de lângă noi la bine şi la greu. Nu putem uita nici momentul distractiv în care am zâmbit şi am glumit" (Adam Amalia).
"M-am simţit ca într-o familie cu tinerii din acest campus. Am observat că sunt plini de viaţă şi de-o amabilitate şi frăţietate extraordinară. Am reuşit sa văd în sfârşit un adevărat exemplu de slujitor al lui Dumnezeu în părintele Romeo. Cred şi doresc in acelaşi timp să rânduiască bunul Dumnezeu prin părintele să fiu participant şi la alte campusuri" (Cătălin).
"Mie mi-a plăcut starea de spirit creată aici, ieşirile şi discuţiile purtate cu noi, tinerii. Sper să fie cu folos pentru toţi dintre noi şi toţi să conştientizeze adevăratul scop al acestui campus" (Ionuţ Cimpu).
Georgiana Munteanu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 27-29 aprilie: Slănic Moldova: Campus pentru tineri
