Şişeşti: Cursul de formare "Adulţii - educatori în Biserică şi în societate"
În perioada 21-23 iunie 2013 a avut loc la Şişeşti (judeţul Maramureş) cursul de formare "Adulţii - educatori în Biserică şi în societate", având motoul "Daţi-i aşadar Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu" (Lc 20,25). Acest curs a fost organizat de către Acţiunea Catolică din România (ACRO) şi a reunit 45 de persoane, membri ai AC Iaşi , ai AGRU şi ai ASTRU profesionişti.
Cu acest curs s-a încheiat un parcurs formativ de trei module care a urmărit formarea laicilor adulţi ca educatori în familie, în comunitatea parohială şi în Biserică şi societate.
În seara zilei de 21 iunie a avut loc sfânta Liturghie comunitară, celebrată în biserica greco-catolică "Adormirea Maicii Domnului" din Şişeşti, monument naţional, construit în anul 1890 de către preotul greco-catolic Vasile Lucaciu. Au urmat relatarea unor mărturii trăite în prigoana comunistă de către pr. Filip Crăciun OSBM şi Carina Slobodnic, fiica preotului greco-catolic Victor Fenea. Cazarea participanţilor s-a realizat în familiile localnicilor din Şişeşti.
Ziua de 22 iunie, a debutat printr-o sfântă Liturghie celebrată de pr. Coriolan Mureşan - asistent spiritual pentru sectorul adulţi al ACRO şi asistent spiritual naţional AGRU- şi pr. Felix Roca - asistent spiritual general ACRO, alături de pr. Bernardin Duma OFMconv. Cursul a fost deschis de către vicepreşedintele de sector, Anca Frona şi asistentul spiritual, pr. Coriolan Mureşan, care au explicat tema întâlnirii şi motoul acesteia. Pr. Angel Zareczki, vicar eparhial cu laicii al Eparhiei de Maramureş şi asistent spiritual AGRU eparhial Maramureş, a transmis salutul PS Vasile Bizău, episcopul locului. Oana Tuduce, preşedintele ACRO şi pr. Felix Roca, asistent spiritual general, au prezentat de asemenea un salut participanţilor.
Momentul de formare al zilei a avut tema "Binele comun în viziunea doctrinei sociale a Bisericii" şi a fost susţinut de către pr. Bernadin Duma, profesor la Institutul Franciscan din Roman. Părintele ne-a vorbit despre binele total, binele comunitar, globalizare, din perspectiva "Evangheliei timpurilor noastre ", aşa cum mai este numită doctrina socială a Bisericii, de către fericitul Ioan Paul al II-lea. În grupurile de discuţii participanţii au avut posibilitatea de a comunica despre modalitatea de raportare la binele comun şi de asemenea au găsit situaţii concrete de viaţă, în care poate fi aplicat principiul binelui comun.
Dup prânz, participanţii au putut vizita şcoala şi casa în care a trăit şi a învăţat preotul Vasile Lucaciu, precum şi vechea bisericuţă.
După-amiază a avut loc o masă rotundă cu tema "Laici catolici şi responsabilitate civică", moderată de Oana Tuduce, preşedinte ACRO. Invitaţii acestei mese rotunde au fost: prof. Alin Tat -conferenţiar universitar si preşedinte naţional al AGRU, Mihai Floran - membru în Consiliul Consultativ pentru probleme de tineret în Consiliul Europei, pr. Coriolan Mureşan şi pr Gabriel Horţ, paroh de Şişeşti. S-au abordat aspecte privind valorile laicilor astăzi, implicarea socială şi responsabilitatea civică, dar s-au prezentat şi nişte modele concrete de implicare în viaţa politică: Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu. În urma acestei dezbateri au fost o serie de idei-concluzii: necesitatea formării laicilor pe probleme de responsabilitate civică şi socială; necesitatea luării de poziţii în faţa unei ideologii nefaste; încurajarea participării, implicării laicilor în viaţa politică.
A urmat o serie de grupuri de lucru, pe baza cărora s-a scris Declaraţia adulţilor din Acţiunea Catolică.
Ziua s-a încheiat cu o seara cultural-tradiţională, unde atât gazdele cât şi participanţii au prezentat momente de cântece, poezie şi dans.
Duminică, 23 iunie au fost concluziile cursului, după care a avut loc sfânta Liturghie comunitară, la finalul căreia pr. Coriolan Mureşan şi Anca Frona au înmânat participanţilor la curs mandatul specific ACRO după un astfel de eveniment. A fost un moment de mare bucurie şi pentru că şase copii au primit Prima Sfânta Împărtăşanie şi s-a participat şi la binecuvântarea ţarinei, o tradiţie specifică locului, în zi de Rusalii.
Anca Frona
* * *
Declaraţia adulţilor din Acţiunea Catolică din România
Adulţii - educatori în biserică şi societate
Premisă
Trăim într-o societate în care valorile autentice sunt mereu puse în discuţie. Pornind de la binele comun, Biserica propune valori perene precum viaţa, credinţa, familia, educaţia, angajamentul civic şi responsabilitatea politică şi socială. Laicii catolici împreună cu păstorii lor sprijină promovarea valorilor creştine în conformitate cu doctrina socială a Bisericii.
Angajament
Noi, laicii adulţi, membri ai Acţiunii Catolice din România, ne propunem:
Să apărăm şi să promovăm viaţa de la concepere până la sfârşitul ei natural prin sprijinirea iniţiativelor în favoarea vieţii;
Să promovăm valorile familiei bazate pe uniunea dintre bărbat şi femeie prin educarea continuă la discernământ responsabil;
Să ne implicăm activ în educaţia copiilor, tinerilor şi adulţilor, fundamentată pe responsabilitate şi valori creştine autentice;
Să contribuim la formarea membrilor din comunităţile parohiale prin misiunea noastră de a educa, specifică identităţii Acţiunii Catolice - în spiritul co-responsabilităţii împreună cu păstorii diecezelor şi eparhiilor noastre;
Să fim cetăţeni activi, angajaţi în acţiuni sociale şi civice, sprijinind solidaritatea la nivel global în contextul societăţii pluraliste şi globalizate;
Să sprijinim persoanele care promovează binele comun în diferite forme şi să ne implicăm în acţiunile caritative din comunităţile noastre;
Inspirându-ne din modelul celor care s-au sacrificat pentru credinţă dorim să susţinem libertatea religioasă şi respectarea drepturilor Bisericii Catolice;
Şişeşti, 23 iunie 2013