Aflându-ne în ultimele zile ale Adventului, au început serios pregătirile pentru Crăciun şi cine poate dovedi asta mai frumos şi mai expresiv decât copiii?
Sub privirile părintelui Iosub Iosif Irinel, paroh comunităţii din Siret, şi sub îndrumarea atentă a surorilor dominicane care se ocupă mereu de activităţile copiilor, s-au pus în scenă nu una, ci trei piese de teatru prezentând naşterea lui Cristos.
Prima a fost cea a copiilor de la Grădiniţa "Sfântul Dominic", activitate care s-a desfăşurat în ziua de 17 decembrie 2014; apoi sceneta în limba polonă a şcolarilor, 19 decembrie 2014, şi, în cele din urma, o minunată interpretare a naşterii pruncului la Betleem, oferită de copiii din parohie, a fost prezentată la 21 decembrie 2014.
Toate aceste evenimente au avut loc la oratoriul parohiei noastre din Siret şi au fost o adevărată încântare pentru noi, toţi creştinii care ne pregătim pentru frumoasa sărbătoare a naşterii Mântuitorului.
Cu această ocazie, mulţumim părintelui şi surorilor care nu obosesc să lucreze în via Domnului, dar şi tuturor celor care, într-o formă sau alta, dau o mână de ajutor în această privinţă.
Tuturor vă dorim un Crăciun binecuvântat!
Carla Mocrei
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17-21 decembrie: Siret (SV): Serbări de Crăciun
