La întâlnirea Comisiei Sinodului Diecezan din 31 martie 2004, desfăşurată la sediul Episcopiei din Iaşi, printre numeroasele puncte de discuţie s-a aflat şi unul referitor la desfăşurarea Sinodului diecezan. Pentru perioada 23 mai - 24 octombrie au fost programate în parohii 20 de cateheze, care să pregătească lucrările sinodale din lunile noiembrie-decembrie.

În deschiderea întâlnirii din 31 martie, PS Aurel Percă a prezentat reflecţia: "În drum spre celebrarea Sinodului diecezan". Excelenţa sa a vorbit despre activitatea Sinodului începând cu "Instrumentum laboris" şi a prezentat un model (proiect) privind ordinea de zi a sesiunilor adunării sinodale care vor încheia Sinodul diecezan, convocat solemn la 8 decembrie 2001. Astfel, în perioada 7 noiembrie - 8 decembrie 2004 sunt programate patru sesiuni plenare (prima: săptămâna după 7 noiembrie; a doua: săptămâna după 14 noiembrie; a treia: săptămâna după 21 noiembrie; a patra: săptămâna după 28 noiembrie). Deschiderea lucrărilor sinodale va fi precedată de o celebrare specială în ziua de 9 noiembrie. Vor fi propuse spre dezbatere 10 teme şi se vor numi comisii pentru fiecare temă în parte.

Începând cu data de 23 mai şi până la 24 octombrie sunt programate în parohii 20 de cateheze, care să pregătească lucrările adunării sinodale din lunile noiembrie-decembrie. La cele 17 teme dezbătute de comisiile parohiale s-au adăugat altele trei: 1. Biserica noastră locală se pregăteşte pentru Sinodul diecezan; 2. Dispoziţii spirituale şi pastorale pentru o dieceză care intră în sinod; 3. Sinodul diecezan: dispoziţii organizatorice şi procedurale. Toate aceste teme vor fi prezentate credincioşilor în biserică, la predică. De asemenea, ele vor trebui să fie prezentate copiilor şi tinerilor. Aceste cateheze au fost realizate pe baza concluziilor trimise la secretariatul Sinodului diecezan de către comisiile sinodale parohiale. În urma centralizării rezultatelor discuţiilor din grupurilor parohiale, s-au tras concluzii şi s-au delineat câteva principii călăuzitoare pentru viaţa spirituală a credincioşilor. Prin aceste cateheze sunt reluate temele analizate de comisiile parohiale, într-un fel de rezumat, pentru a fi informaţi toţi credincioşii.

* * *

Calendarul catehezelor de pregătire pentru Sinodul diecezan:

  1. 23.05.2004 - Biserica noastră locală se pregăteşte pentru Sinodul diecezan

  2. 06.06.2004 - Dispoziţii spirituale şi pastorale pentru o Dieceză care intră în Sinod

  3. 13.06.2004 - Biserica lui Cristos care este în Moldova: identitate şi misiune

  4. 20.06.2004 - Transmiterea credinţei: evanghelizarea şi catehizarea

  5. 04.07.2004 - Liturgia şi viaţa sacramentală

  6. 11.07.2004 - Căsătoria şi familia creştină: chemare şi misiune

  7. 18.07.2004 - Preoţii şi vocaţia la preoţie în slujirea Diecezei

  8. 25.07.2004 - Vocaţia la viaţa consacrată şi persoanele consacrate în slujirea Diecezei

  9. 01.08.2004 - Pastoraţia copiilor şi a tinerilor: responsabilitate şi angajare

  10. 08.08.2004 - Instruirea şi educaţia catolică în şcoală

  11. 22.08.2004 - Prezenţa laicilor în Biserică, societate şi cultură

  12. 29.08.2004 - Grija Bisericii faţă de categoriile speciale de credincioşi

  13. 05.09.2004 - Biserica şi mass-media

  14. 12.09.2004 - Ecumenismul şi dialogul ecumenic

  15. 19.09.2004 - Misiunea "ad gentes" şi colaborarea între biserici

  16. 26.09.2004 - Emigranţii şi probleme pastorale.

  17. 03.10.2004 - Activitatea social-caritativă a Bisericii locale

  18. 10.10.2004 - Structurile ecleziale diecezane

  19. 17.10.2004 - Instrumente în slujba pastoraţiei: bunurile economice şi administrarea lor

  20. 24.10.2004 - Sinodul diecezan: dispoziţii organizatorice şi procedurale