Caritas

În zilele de 15-18 iulie, la Sinaia a avut loc o sesiune de formare pentru angajaţii Centrelor Diecezane Caritas din Bucureşti, Iaşi şi Chişinău. Întâlnirea a fost organizată de către Caritas Ambroziana - Milano şi finanţată de Caritas Europa. Cursurile au fost ţinute de către don Virginio Colmegna, directorul Caritas Ambroziana, don Carlo Pirotta, responsabilul pentru Europa, şi domnul Paolo Morrero, preşedintele Fundaţiei "Vismara" din Milano. Tema cursurilor s-a axat pe responsabilizarea angajaţilor Caritas în ceea ce priveşte misiunea pe care o au de îndeplinit în cadrul bisericilor locale.

Caritasul nu trebuie să fie doar o simplă instituţie, ci să aibă un pronunţat caracter pastoral şi să devină un ferment în comunitate, în ceea ce priveşte trăirea credinţei prin caritate, văzută ca o dimensiune interioară a fiecărui individ.

Caritasul este un observator permanent al sărăciei şi un identificator permanent al resurselor existente în comunitate. Este un mediator permanent între cei care au nevoie de ajutor şi cei care pot ajuta. Este un continuu formator, deoarece încearcă să educe comunitatea în spiritul carităţii, educaţie care presupune înţelegerea celor nevoiaşi printr-o implicare cât mai directă în problemele acestora. Apartenenţa Caritasului la Biserica Catolică prin cea de-a treia dimensiune a ei - caritatea -, subliniază diferenţa dintre această asociaţie şi celelalte ONG-uri. Caritas-ul este o asociaţie care aparţine Bisericii, Biserica formată de comunitate. Deci este asociaţia care lucrează cu şi pentru întreaga comunitate.

În cele trei zile dedicate formării lucrătorilor din Caritas s-a încercat o definire a misiunii asociaţiei, redată prin cinci verbe:

  • a asculta - a asculta pe ceilalţi, pentru a identifica nevoile;

  • a observa - a analiza situaţia fiecărui individ, dar, în acelaşi timp, a reuşi să facă o analiză generală a fenomenelor sociale;

  • a forma - o continuă formare spirituală şi profesională;

  • a promova - a promova demnitatea umană a fiecărui individ, folosindu-ne de fantezia născută din caritate;

  • a coordona - a lucra în reţea pentru o mai buna îndeplinire a misiunii.

Caracterul inovativ al acestei formări este, poate, o nouă viziune asupra actului de a ajuta, de a da, care, de cele mai multe ori, ar trebui să însemne implicarea celui ajutat.

Modelul de activitate pe care trebuie să-l adopte lucrătorii Caritas, trebuie să fie o îmbinare a disponibilităţii şi ospitalităţii Martei din parabola lui Isus cu spiritualitatea şi abnegaţia Mariei.

Din partea Centrului Diecezan Caritas Iaşi au participat la această formare: pr. Egidiu Condac - director general, pr. Mihai Budău - director executiv, Diana Tamaş - coordonator Birou Asistenţă Socială, Gabriela Grasu - fundraiser, Ciprian Ciobanu - jurist, Eugen Sugaru - director executiv la Caritas Roman.

A consemnat Gabriela Grasu