În perioada 17-20 iulie, în Cetatea Eternă s-au desfăşurat lucrările Simpozionului European cu titlul "Universitatea şi Biserica în Europa", eveniment cultural propus şi organizat de către Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE) şi de către Comisia Episcopală pentru Educaţia Catolică, Şcoală şi Universitate a Conferinţei Episcopale Italiene, în colaborare cu Ministerul Universităţii din Republica Italiană, cu ocazia împlinirii a 700 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Stat "La Sapienza" din Roma. Au participat un număr de 1.800 de delegaţi din 41 de ţări ale Europei: episcopi, preoţi, persoane consacrate care activează în universităţile statale sau catolice, autorităţi academice şi profesori, precum şi un mare număr de studenţi şi studente.
Delegaţia din România a fost constituită din 15 persoane: pr. Veniamin Aenăşoaie şi studenţii: Mihaela Sar, Cornelia Dumitru şi Smaranda Scriitoru din partea Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti; pr. Fabian Doboş şi studenţii: Eugen Mile-Ciobanu, Dominic-Laurenţiu Denut şi Albert Rediu din partea Diecezei Romano-Catolice de Iaşi; Focze Edit din partea Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba-Iulia; pr. Grigore Fortuna, pr. Casian Bozantan din partea C.S.M.R. şi a Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla; pr. Ioan Mitrofan, dr. Mihai Ştefănescu şi studentul Voicu Vasile Dan din partea Blajului; pr. Victor-Emilian Dumitrescu, OFMConv., din partea Institutului Teologic Franciscan din Roman.
Cele trei zile de lucrări au fost abundente în activităţi şi în conţinut. Simpozionul a început în bazilica "Sfântul Ioan" din Lateran, ceremonia inaugurală fiind deschisă printr-o rugăciune comunitară, urmată de mai multe intervenţii de salut rostite de către: Mons. Cesare Nosiglia, episcop delegat al CCEE pentru pastoraţia universitară, Mons. Giuseppe Betori, secretarul general al Conferinţei Episcopale Italiene (CEI), Walter Veltroni, primarul Romei.
După introducerea la lucrările simpozionului, făcută de către Mons. Amédée Grab, preşedintele CCEE, a urmat relaţia introductivă ţinută de către card. Karl Lehmann, preşedintele Conferinţei Episcopale Germane, cu titlul "Universitatea şi Biserica în Europa: în dialog pentru o nouă civilizaţie". Cea de-a doua zi, 18 iulie, în aulele Universităţii Pontificale din Lateran s-a ţinut "Ziua Europeană a Culturii", propunându-se participanţilor un număr de 19 seminarii de studiu, împărţite în patru domenii de specialitate, fiecare având astfel posibilitatea să-şi decidă participarea la un singur seminar dintr-o anumită arie tematică. Cele patru domenii propuse au fost: persoana umană (genealogia-biologia-biografia); oraşul omului (societate, ambient, economie); viziunea ştiinţelor (descoperiri, invenţii, tehnologii); creativitate şi memorie (artele figurative, literare, muzicale, dramatice). Totul a culminat cu celebrarea euharistică în bazilica din Lateran, prezidată de card. Paul Poupard, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură.
A treia zi, sâmbătă 19 iulie, toţi participanţii la simpozion au fost primiţi în audienţa la Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, aflat în Palatul Apostolic din Castelgandolfo. Din cuvântul adresat participanţilor spicuim următoarele: "De aici din Roma, orizontul vostru se deschide în aceste zile către Europa întreagă, pentru a reflecta asupra relaţiei dintre Universitate şi Biserică, la începutul celui de-al treilea mileniu. Această relaţie ne conduce direct în inima Europei, acolo unde civilizaţia sa ajunge să se exprime printr-una dintre instituţiile sale cele mai emblematice. (...) Biserica în Europa priveşte cu stimă către universitate, locul unde se cultivă 'umanismul': o preafericită sinteză dintre cunoaşterea teologică, cea filozofică şi cea a celorlalte ştiinţe, dar o sinteză care nu poate fi concepută în afara creştinismului. (...) Universitatea este, prin excelenţă, locul căutării adevărului, a unei analize aprofundate a fenomenelor în tensiunea constantă a unei sinteze din ce în ce mai desăvârşită şi rodnică. Europa nu poate fi redusă la o piaţă de desfacere, iar universitatea, cu toate că trebuie să rămână integrată în ţesutul social şi economic, nu poate să fie subjugată exigenţelor sale, pierzându-şi astfel natura sa care rămâne culturală".
În cadrul audienţei, delegaţiei romane i s-a dat posibilitatea ca, la umbra tricolorului, să intoneze un cântec în limba română.
După celebrarea sfintei Euharistii în Centrul Focolarin Mariapolis din Castelgandolfo, au urmat o altă serie de conferinţe, fiind abordate probleme legate de angajamentul cultural în universitate, evanghelizarea culturii, importanţa cercetării universitare, semnificaţia şi importanţa înfiinţării laboratoarelor culturale în universităţi (propunere formulată de către Sfântul Părinte în anul 2000), problema dialogului dintre cultură şi credinţă. Mărturii semnificative legate de temele propuse au marcat sfârşitul acestei zile de lucrări.
Ultima zi, duminică 20, iulie, s-a desfăşurat în aula magna a Universităţii Lateranense, având drept scop sintetizarea lucrărilor şi trasarea perspectivelor de viitor. Intervenţiile s-au axat asupra problemei dialogului dintre Bisericile locale cu ambientul universitar, o mai bună organizare şi structurare a pastoraţiei universitare şi definirea rolului capelaniilor universitare, înfiinţarea laboratoarelor culturale în toate structurile academice ale Bisericii Catolice, importanţa asociaţiilor şi grupurilor universitare de inspiraţie catolică, problema colegiilor universitare, rolul universităţilor catolice în Europa.
Mons. Cesare Nosiglia, episcop delegat al CCEE pentru pastoraţia universitară, în cuvântul de închidere a trasat angajamente precise pentru delegaţii la acest simpozion, în speranţa că lucrările începute la Roma vor putea fi continuate la nivelul conferinţelor episcopale naţionale şi în universităţi. La sfârşit a fost prezentat calendarul următoarelor întruniri specifice, astfel:
Roma, 8-11 decembrie 2003: prima întâlnire a delegaţilor-responsabili naţionali cu pastoraţia universitară, având ca temă: "Mobilitatea universitară în Europa";
13 martie 2004 se va celebra "Ziua Europeană a Universitarilor": în timpul tradiţionalei privegheri mariane cu papa vor fi conectate cele zece capitale ale ţărilor care vor intra în Uniunea Europeană cu oraşul şi sediul episcopal al Mons. Amédée Grab, preşedintele CCEE;
Oxford, 16-18 aprilie 2004: întâlnirea Comitetului de Coordonare a Capelanilor Universitari;
Viena, 26-27 septembrie 2004: reuniunea delegaţilor-responsabili naţionali cu pastoraţia universitară.
Pr. Victor-Emilian Dumitrescu