PS Petru Gherghel a semnat în ziua de 26 noiembrie 2005 pastorala intitulată Chemare de Crăciun. Pentru că la Crăciun este celebrat momentul în care "Dumnezeu se face om; veşnicia intră în timp şi în istorie, ca să transforme totul, iar pe oameni să-i facă să fie fii cu drept de moştenire şi fericire veşnică", păstorul diecezei îndeamnă "să ne apropiem şi să pătrundem în acest mister, să-l contemplăm şi să-l trăim".

"Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi!" "Veniţi să-l adorăm!"(cf. In 1,14)

Preasfinţitul Petru Gherghel subliniază că în ziua Crăciunului, "încercând să uităm toate celelalte greutăţi şi necazuri pe care viaţa şi tranziţia ni le scot în faţă şi care ne copleşesc în fiecare zi", "în iubirea sa infinită, Tatăl ceresc îl trimite pe Fiul său pe pământ, ca să ne ajute să devenim şi să fim şi noi fii prin Duhul Sfânt, Duhul dătător de viaţă veşnică".

Făcând referinţă la cuvintele evanghelistului Ioan din prologul evangheliei sale, (In 1,14), păstorul diecezei aminteşte că Isus Cristos, Cuvântul veşnic al Tatălui, venit în lume "prin lucrarea Duhului Sfânt, prin preasfânta Fecioară Maria", nu numai că a fost într-un anumit moment al istoriei, dar rămâne totdeauna cu noi. "În pruncul divin se ascunde însuşi Dumnezeu" care, "luând asupra sa firea omenească, se adresează oamenilor timpului său, ucenicilor şi apostolilor, sub chip de om, vorbindu-le în limbajul lor şi explicându-le profeţiile, Scripturile... Acest lucru continuă să-l facă şi astăzi, prezentându-ne neîncetat cuvintele vieţii veşnice şi calea pe care trebuie să mergem spre Tatăl". Este necesar să "ascultăm cuvintele sale şi să le împlinim" pentru a realiza mântuirea proprie.

Într-un al doilea moment, Preasfinţitul tratează despre importanţa cuvântului lui Dumnezeu mai ales că "anul acesta am stabilit ca să ne îndreptăm spre acest izvor nesecat pe care l-am primit în dar, cuvântul Domnului: Sfintele Scripturi". Prin urmare, "avem bucuria de a ne apropia mai mult de acest cuvânt divin, transmis prin profeţi, prin apostoli şi evanghelişti, atât în istoria veche a primului testament, cât mai ales în istoria nouă, începută cu naşterea lui Isus, noul şi veşnicul legământ".

În continuare episcopul spune că "Dumnezeu le-a vorbit şi le vorbeşte oamenilor. La Crăciun Dumnezeu ne vorbeşte prin Fiul său plăpând şi culcat în iesle; măreţia lui Dumnezeu se foloseşte de îmbrăcămintea umilă a omului, se ascunde sub chipul unui prunc drăgălaş ca să poată vorbi tuturor oamenilor, mici şi mari, ca să poată vorbi lumii". Toţi, îndeamnă Preasfinţitul, trebuie să se apropie de iesle şi să privească această minune.

La finalul scrisorii pastorale, făcând referire la Lc 2,20, păstorul diecezei îndeamnă: "Bucuraţi-vă ascultând cuvintele sfintelor lecturi, tresăltaţi în cântare de laudă împreună cu păstorii şi îngerii şi cu toţi cei ce cred în Cristos, spunând: «Mărire în cer lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor de bunăvoinţă», căci cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi".

Preasfinţitul doreşte în final tuturor un Crăciun fericit!

Scrisoarea poate fi citită în întregime pe acest sit, intrând în secţiunea Actualitate/Documente episcopale.

Adrian Blăjuţă