Poate pentru oamenii de rând, ziua de 22 februarie ar putea fi una oarecare, dar nu şi pentru scoutişti. Dacă i-ai povesti unui frate sau unui prieten ce se întâmplă în această zi, poate te-ar înţelege, dar sigur nu ar însemna nimic pentru el. Însă când scoutiştii vorbesc despre 22 februarie... sau despre Baden Powell...
Amintirile sunt acelea care ne umplu inima sau ne-o golesc, ne dau bucurie sau tristeţe. Fiecare au partea lor în viaţa noastră şi ne influenţează în bine sau în rău, depinde de caracterul fiecăruia. Dar pentru că noi suntem oameni buni, haideţi să vorbim de amintirile noastre frumoase.
În afară de lucrurile pe care prietenii le fac împreună, ceea ce leagă prietenii sunt amintirile. Ce frumos e când ne strângem noi, prietenii, şi începem să povestim despre lucrurile petrecute, despre întâmplările hazlii, despre campusuri... şi dacă ne gândim că nu ar fi fost aşa de frumoase dacă nu ar fi fost Baden Powell şi amintirea pe care ne-a lăsat-o.
Să intrăm în Poiana Verde, unde, în mijlocul pădurii, corturile formează o semilună în bătaia soarelui, bucătăriile scoutiştilor bine aranjate în colţul opus, mai jos, râul lin curgător, de unde, poate măcar o dată, s-au adăpat căprioarele, iar la umbra unui copac înalt ne apare imaginea zâmbitoare a lui Baden Powell, până şi pălăria sa ne zâmbeşte. Prezenţa lui se face simţită, totul este mai vesel, el însufleţeşte orice aventură, orice petrecere şi totul iese bine întotdeauna.
În cântece de veselie, scoutiştii se întorc din expediţia lor prin pădure. Oare ce au mai descoperit? S-au dus la cules mure şi alune. Azi e sărbătoare, e ziua prieteniei.
Se pregătesc de cină. Fiecare îşi ştie rolul şi toţi sunt prieteni. Astăzi - cartofi în foc, pâinea prieteniei, cârnaţi pe jar şi bineînţeles mure şi alune. Ce poate fi mai frumos decât să vezi o gaşcă de prieteni mâncând împreună cu feţele îmbujorate de bucurie.
Uniţi în rugăciune seara se lasă încet, focul de tabără se înalţă cald şi luminează întreaga pădure.
Scoutiştii s-au strâns în jurul lui cu cântece, jocuri, concursuri, glume şi poveşti şi nu se poate şti care străluceşte mai tare în noapte - focul sau grupul de scoutişti...
Baden Powell priveşte din colţul lui mulţumit şi se gândeşte că acest grup se aseamănă cu primul grup de scoutişti... Ce amintire frumoasă! Ne leagă, nu?
Cred că e mândru tata de noi... mă refer la tatăl scoutiştilor. Nu aţi simţit că în orice activitate, în orice campus, e cineva cu noi care ne ocroteşte? Pai e chiar Baden Powell care pune o vorba buna la Dumnezeu pentru noi.
Din fiecare aventură avem de învăţat ceva şi fiecare amintire ne defineşte personalitatea, spune cine suntem. Timpul ne modelează ca pe o stâncă, aşadar să fugim în întâmpinarea timpului, păstrând mereu în inima noastră imaginea lui Baden Powell şi învăţăturile lui, să luam cu noi doar amintirile frumoase şi peste ani să le povestim nepoţilor noştri: "Când eram eu cercetaş..."
Adriana Ciobanu, Pildeşti
