Cursanti

În acest timp de schimbări în societate, în care valorile creştine sunt puse la încercare din cauza secularismului şi a individualismului ce pătrund în cultura noastră, formarea creştină şi aprofundarea teologică, în mod special a laicilor, este un lucru benefic.

Cu patru ani în urmă a luat naştere iniţiativa unei şcoli de teologie pentru laici la Casa de Reculegere din Traian. Aducem mulţumire lui Dumnezeu, deoarece şi în acest an 60 de persoane au frecventat aceste cursuri. Scopul este de a aprofunda în mod sistematic credinţa proprie pentru o trăire mai personală, pentru a putea oferi astfel celor din jur şi în familie, în parohie ca şi catehişti, răspunsuri potrivite la întrebările actuale ale lumii.

Care sunt impresiile celor care au participat? Iată câteva mărturii:

  • "Acum trei ani, în cadrul anunţurilor duminicale la sfânta Liturghie, s-a rostit un lucru deosebit, şi anume un curs de trei ani pentru formarea laicilor. În sufletul meu am spus da imediat. Bucuria şi aşteptările mele s-au confirmat. Formarea culturală şi spirituală, fraternitatea între cursanţi, posibilităţile de studiu oferite de Casa de Reculegere sunt foarte bune... Mesajul creştin este perceput la adevărata sa valoare valabil pentru zilele noastre". (Viorica Holderbaum)

  • "Pot spune că pentru mine aceşti trei ani de formare teologică au fost cei mai intenşi pentru pregătirea mea umană şi spirituală, chiar dacă de multe ori din cauza distanţei a fost foarte obositor. Totuşi, nu a fost o piedică de nedepăşit, deoarece ştiam că aici, la şcoală, învăţăm lucruri pe care nicăieri în altă parte nu le puteam afla". (Gianina Farcaşi)

  • "Am ajuns la finalul celor trei ani, dar nu şi la finalul pregătirii. Această şcoală de teologie pentru laici este o bază pentru o trăire existenţială a vieţii şi pentru a construi cu adevărat o persoană şi o familie creştină. Mă simt mai pregătită şi pentru a oferi aportul meu în comunitatea creştină şi în societate cu mai multă cunoştinţă şi responsabilitate. Recomand tuturor tinerilor şi părinţilor să urmeze aceste cursuri în ciuda oricăror dificultăţi". (Irina Benchea)

Sunt multe alte mărturii care ar trebui adăugate. Un lucru este clar, în acest timp şi mai ales urmând impulsul Sinodului diecezan, formarea laicilor devine mereu mai importantă în societatea noastră. De aceea, vom continua această experienţă pentru îmbogăţirea persoanelor, familiilor şi comunităţilor.

Pentru anul care urmează, cursurile vor continua la Casa de Reculegere, după programul deja cunoscut, şi vor începe sâmbătă, 18 septembrie 2004. Aceste cursuri nu ţin cont de vârstă, de starea socială sau de pregătirea intelectuală. Durata şcolii este de trei ani, în fiecare sâmbătă, între orele 8.30-13.00. Cursurile vor fi oferite de către şcoală, dar se cere prezenţă şi seriozitate în studiu.

* * *

Pentru alte informaţii şi eventual pentru înscriere:

Casa de Reculegere
Str. Calea Romanului, nr. 128
617398-Traian
Com. Săbăoani, jud. Neamţ
Tel. 0233/735370
E-mail: [email protected]

Pr. Gianfranco Maronese SVD