Schineni: "Săptămâna familiei" încununată cu sărbătoarea hramului

În perioada 1-4 octombrie 2020, în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Schineni a avut loc "Săptămâna familiei". Seria de predici dedicate familiei a fost încununată cu sărbătoarea hramului de duminică, 4 octombrie.

Cum poate astăzi o familie, supusă la atâtea provocări şi ispite inerente vieţii, să rămână totuşi unită, asemenea unei stânci în mijlocul valurilor mării? Există vreo şansă ca ea să supravieţuiască, fără să cadă în ruină? Sfânta Scriptură şi Tradiţia Bisericii ne propun reguli, porunci, legi şi orânduiri, dar mai ales modele. Iar cel mai de seamă model biblic al familiei creştine este chiar familia lui Isus.

Plecând de la aceste principii, pr. Felician Tiba, directorului Oficiului pentru Pastoraţia Familiilor, timp de patru zile, a creionat tabloul familiei creştine prin predici tematice în cadrul sfintelor Liturghii la care a participat întreaga comunitate. Părintele a evidenţiat în primul rând că soţul şi soţia este unicul dar al lui Dumnezeu unul pentru celălalt. În a doua seară, ideea centrală a predicii a fost aceea că familia a fost planul lui Dumnezeu. Aşa cum într-un muzeu, piesa cea mai veche este cea mai valoroasă, la fel familia a fost încununarea creaţiei sale, un loc în care el să poată fi prezent. Dumnezeu este prezent în familiile în care cei doi soţi se iubesc şi se respectă reciproc. Părintele Felician i-a încurajat pe soţii din Schineni să nu se sfiască în a-şi arăta iubirea prin gesturi de tandreţe. Iubirea şi bucuria sunt condiţii pentru a ajunge la sfinţenie şi este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să trăim în bucurie şi recunoştinţă.

Familia este parte a întregului, trup din trupul Bisericii. Astfel, realizăm că obstacolele vieţii pot fi depăşite glorios împreună, avându-l pe Cristos alături şi crucea ca semn al iubirii. "Nu există viaţă fără cruce şi cruce fără viaţă. Nu există iubire între doi soţi fără cruce, iar cea mai profundă iubire este crucea".

Acest eveniment ne-a unit şi ne-a făcut pe toţi să creştem mai mult în credinţă, încurajându-ne să ne putem duce crucea pe care am primit-o fiecare alături de Isus.

Comunitatea noastră a avut parte de o dublă bucurie pe care o putem numi chiar binecuvântare: sărbătoarea hramului bisericii şi prezenţa pe o perioada de patru zile consecutive a pr. Felician Tiba care ne-a făcut să medităm profund asupra importanţei familiei şi a voinţei Domnului.

Mulţumim din inimă pr. Felician Tiba pentru aceste zile pline de har. Mulţumim, de asemenea, preoţilor prezenţi la sărbătoare veniţi pentru a o cinsti alături de noi pe Sfânta Tereza a Pruncului Isus, ocrotitoarea noastră şi patroana misiunilor.

Ana-Maria Iojică

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 4 octombrie: Schineni: "Săptămâna familiei" încununată cu sărbătoarea hramului