Miercuri, 16 noiembrie 2015, în Parohia Satu Nou, judeţul Neamţ, a avut loc întâlnirea diecezană a asistenţilor spirituali Scout.
Părintele Sebastian Bilboc, cel care a găzduit "consiliul scout al asistenţilor din zona Moldovei" în casa parohială, a implorat binecuvântarea lui Dumnezeu asupra activităţilor noastre printr-o rugăciune. A proclamat, apoi, fragmentul evanghelic după sfântul Marcu în care Isus îi binecuvânta pe copii: "Lăsaţi copiii să vină la mine, nu le interziceţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu".
Au urmat câteva reflecţii prin care s-a încercat lectura activităţilor scout în lumina cuvântului sacru. Ne-am întrebat care sunt mijloacele pe care le folosim ca păstori pentru a-i atrage pe copii şi tineri la activităţile Bisericii şi dacă sunt ele eficiente.
Desigur, nu a lipsit un jos specific scout introdus în special pentru a ne cunoaşte mai bine între noi.
Prezentarea situaţiei din toate centrele scout din Dieceză a constituit partea cea mai însemnată a întâlnirii. Au fost scoase în evidenţă părţile pozitive, dar şi problemele reale cu care ne confruntăm în centre. S-a reamintit, de asemenea, care este menirea scoutului şi s-au identificat modalităţi de a se integra în proiectele pastorale din comunităţile parohiale.
Iată câteva dintre direcţiile pastorale care s-au conturat: importanţa formării liderilor, pregătirea temeinică a activităţilor cu prezenţa asistenţilor spirituali la Consiliul Liderilor, necesitatea creativităţii, rolul indispensabil al familiei în apropierea copiilor şi a tinerilor de Biserică, implicarea părinţilor în activităţile parohiale, insistenţa pe participarea liderilor la campusurile de formare din timpul verii.
La final, părintele Sebastian a amintit de proiectul în derulare, "Ghidul Centrului Local", care se doreşte a fi un vademecum pentru asistenţi spirituali şi lideri în centrele scout. Părintele Alois Hîrja, asistent naţional scout, a prezentat succint două cărţi: "Credinţă vie în cercetăşie" şi "Spiritualitate catolică în cercetăşia din România. Documente de referinţă".
Au fost prezenţi 11 preoţi şi fratele Jesus (Jesus şi 11 apostoli!): pr. Alois Hîrja, asistent naţional, pr. Sebastian Bilboc (Satu Nou), pr. Anton Gălăţanu (Sagna), pr. Gabriel Ciobanu (Piatra Neamţ), pr. Pavel Mărtinaş (Pildeşti), pr. Roberto Văcaru (Adjudeni), pr. Silviu-Cristian Salca (Bacău centru), pr. Florin Lucaci (Bacău, "Fericitul Ieremia"), pr. Emilian Antal (Prăjeşti), pr. Marius Alistar (Hălăuceşti), pr. Cristian Bîrnat (Iaşi, "Adormirea Maicii Domnului") şi fr. Jesus (Pildeşti).
"Adevărata fericire este atunci când aduci fericire altei persoane.
Încercaţi să lăsaţi această lume un pic mai bună decât aţi primit-o".
(Robert Baden-Powell)
Pr. Cristian Bîrnat
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16 noiembrie: Satu Nou: Întâlnire diecezană a asistenţilor spirituali Scout
