Sărata: Invitaţie la consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii parohiale "Sfântul Mihai"

Sâmbătă, 4 august 2012, la ora 11.00, va avea loc consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii parohiale "Sfântul Mihai" din Sărata, judeţul Bacău.

Biserica a fost construită între anii 1972 şi 1973, pe lângă fosta biserică, devenită neîncăpătoare şi care era într-o stare avansată de degradare.

Actuala biserică are lungimea de 28 metri, lăţimea de 10,40 metri, iar înălţimea turnului de 20 metri. Coordonator principal al bisericii a fost pr. Carol Susan, paroh la Luizi Călugăra, având în vedere faptul că până în 1997 comunitatea Sărata a fost filiala Parohiei Luizi Călugăra, ajutat fiind de preoţii vicari de pe vremea aceea: pr. Ştefan Vacaru, pr. Augustin Pascaru şi pr. Petru Beta.

Lucrările s-au făcut în regie proprie, neexistând un proiect de construire a bisericii, ci doar o aprobare din partea Consiliului Judeţean, aprobare ce se intitula "Reparaţii capitale fără adăugiri".

Biserica a fost construită din banii sătenilor la care s-a adăugat un ajutor bănesc din partea pr. Ioan Jicmon, fiul acestei localităţi.

Pe parcursul anilor biserica a suferit unele schimbări şi adăugiri precum: modificarea altarelor, pe timpul primului paroh, pr. Tancău Ferenţ, renovarea şi repictarea bisericii, schimbarea duşumelei, a geamurilor ş. a.

Subliniem faptul că toate aceste modificări au fost susţinute financiar de către credincioşii din sat, la care s-a adăugat un ajutor din partea Primăriei Comunei Sărata şi a unor persoane cu suflet mare care au făcut câte o sponsorizare.

Aducând mulţumiri tuturor, îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-i binecuvânteze cu darurile sale pe toţi binefăcătorii noştri care sunt în viaţă, iar celor răposaţi să le dăruiască odihnă veşnică pentru toate eforturile depuse.

Pr. Ionel Roşu