Săptămâna păcii în Acţiunea Catolică
În perioada 15-22 ianuarie 2023, Acţiunea Catolică din Dieceza de Iaşi propune Săptămâna păcii, ca o reflecţie asupra temei păcii pornind de la Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru celebrarea celei de-a 56-a Zile Mondiale a Păcii din 1 ianuarie 2023.
Prin tema propusă: Nimeni nu se poate salva singur. A reporni de la COVID-19 pentru a trasa împreună cărări de pace şi motoul "Cât despre timpul şi momentul acela, fraţilor, nu aveţi nevoie ca să vi se scrie, căci voi înşivă ştiţi precis că ziua Domnului vine ca un hoţ în timpul nopţii" preluat din prima Scrisoare a Sfântului apostol Paul către Tesaloniceni, cap. 5, versetele 1-2, Papa Francisc ne invită la ridicarea privirii spre mai departe de noi, pentru a reflecta împreună şi a trasa noi drumuri de pace, atenţi asupra realităţii şi semnelor istoriei.
Iată câteva subpuncte de reflecţie preluate din mesajul papei:
"Este o invitaţie de a rămâne treji, de a nu ne închide în frică, în durere sau în resemnare, de a nu ceda în faţa distragerii, de a nu ne descuraja, ci de a fi ca santinele capabile să vegheze şi să perceapă primele lumini ale zorilor, mai ales în orele mai întunecate."
"Este momentul de a lua un timp pentru a ne întreba, a învăţa, a creşte şi a ne lăsa transformaţi, ca indivizi şi comunitate; un timp privilegiat pentru a ne pregăti pentru «ziua Domnului». Am avut deja ocazia de a repeta de mai multe ori că, din momentele de criză, nu ieşim niciodată egali: ieşim din ele ori mai buni, ori mai răi. Astăzi, suntem chemaţi să ne întrebăm: Ce anume am învăţat de la această situaţie de pandemie? Ce drumuri noi va trebui să întreprindem pentru a abandona lanţurile vechilor noastre obişnuinţe, pentru a fi pregătiţi mai bine, pentru a îndrăzni noutatea? Ce semne de viaţă şi de speranţă putem percepe pentru a merge înainte şi a încerca să facem mai bună lumea noastră?"
"Putem spune că lecţia cea mai mare pe care ne-o lasă ca moştenire COVID-19 este conştiinţa că toţi avem nevoie unii de alţii, că tezaurul nostru cel mai mare, deşi şi cel mai fragil, este fraternitatea umană, întemeiată pe filiaţia divină comună, şi că nimeni nu se poate salva singur. Aşadar, este urgent să căutăm şi să promovăm împreună valorile universale care trasează drumul acestei fraternităţi umane."
"Din această experienţă a derivat mai puternic conştiinţa care-i invită pe toţi, popoare şi naţiuni, să repună în centru cuvântul "împreună". De fapt, împreună, în fraternitate şi în solidaritate, construim pacea, garantăm dreptatea, depăşim evenimentele mai dureroase. (...) Numai pacea care se naşte din iubirea fraternă şi dezinteresată ne poate ajuta să depăşim crizele personale, sociale şi mondiale."
"În acelaşi timp, în momentul în care am îndrăznit să sperăm că noaptea cea mai rea a pandemiei de COVID-19 a fost depăşită, o nouă nenorocire teribilă s-a abătut asupra omenirii. Am asistat la apariţia unui alt flagel: un alt război, în parte comparabil cu COVID-19, dar condus totuşi de alegeri umane vinovate. Războiul din Ucraina seceră victime nevinovate şi răspândeşte incertitudine, nu numai pentru cel care este lovit direct de el, ci în mod răspândit şi nediscriminat pentru toţi, şi pentru cei care, la mii de kilometri distanţă, suferă efectele sale colaterale - este suficient să ne gândim la problemele grâului şi la preţurile carburantului."
"De fapt, acest război, împreună cu toate celelalte conflicte răspândite pe glob, reprezintă o înfrângere pentru întreaga omenire şi nu numai pentru părţile implicate direct. În timp ce pentru COVID-19 s-a găsit un vaccin, pentru război încă nu s-au găsit soluţii adecvate. Cu siguranţă, virusul războiului este mai greu de învins decât cei care lovesc organismul uman, pentru că el nu provine din exteriorul, ci din interiorul inimii umane, coruptă de păcat (cf. Mc 7,17-23)."
"Aşadar, ce anume ni se cere să facem? Înainte de toate, să ne lăsăm schimbată inima de urgenţa pe care am trăit-o, adică să permitem ca, prin acest moment istoric, Dumnezeu să transforme criteriile noastre obişnuite de interpretare a lumii şi a realităţii. Nu ne mai putem gândi numai să păzim spaţiul intereselor noastre personale sau naţionale, ci trebuie să ne gândim în lumina binelui comun, cu un simţ comunitar, adică un "noi" deschis la fraternitatea universală. Nu putem urmări numai protejarea de noi înşine, ci este ora de a ne angaja toţi pentru vindecarea societăţii noastre şi a planetei noastre, creând bazele pentru o lume mai dreaptă şi paşnică, angajată serios în căutarea unui bine care să fie cu adevărat comun."
Propuneri de activităţi
Discuţii pe marginea Mesajului Sfântului Părinte Papa Francisc pentru celebrarea celei de-a 56-a Zile Mondiale a Păcii. Pot fi de ajutor următoarele întrebări:
Ce înseamnă pacea pentru mine?
Care sunt problemele care afectează pacea în aceste timpuri?
Care sunt semnele acestor timpuri?
Cum afectează războiul ţara noastră şi lumea întreagă?
Ce putem face concret pentru a "vindeca" societatea şi planeta noastră?
Într-una din zilele săptămânii purtaţi culoarea alb ca mesaj al păcii.
Oferă-i posibilitatea lui Dumnezeu de a reclădi pacea în inima ta prin sacramentul Reconcilierii.
Reia legătura cu o persoană faţă de care ai neglijat relaţia, propunându-i o întâlnire.
În această săptămână se pot organiza momente de rugăciune pentru pace în lume şi pot fi proclamate intenţii pentru pace la Rugăciunea credincioşilor de la liturghie.
Oferiţi fiecare minimum 3 mesaje de pace celor din comunitatea voastră (la şcoală, la serviciu, la biserică).
Publicaţi pe reţelele de socializare mesaje de pace însoţite de #SăptămânaPăciiAC
Ne dorim ca în urma acestor propuneri să rămână un gest concret, de aceea lansăm o provocare pentru fiecare parohie de a transmite un mesaj de pace (scris sau video cu texte din mesajul Sfântului Părinte) pentru a fi promovat pe pagina de facebook a Acţiunii Catolice.
Un An Nou cu pace în suflet, în comunitate şi în lume!
Cu prietenie,
Consiliul Diecezan al Acţiunii Catolice
* * *