"Cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul vostru" (Mt 20,27) este motoul care a însoţit membrii şi simpatizanţii Acţiunii Catolice din Dieceza de Iaşi pe parcursul Săptămânii Carităţii desfăşurată în perioada 13-19 martie 2011.

Săptămâna Carităţii a fost un timp intens de manifestare a carităţii faţă de ceilalţi. Dintre activităţile desfăşurate de membrii şi simpatizanţii Acţiunii Catolice cu sprijinul asistenţilor spirituali parohiali, au fost: adoraţii euharistice, rugăciuni Taize, lectio divina, devoţiunea rozariului, intenţii speciale pentru poporul japonez, misionari, bolnavi, copii nenăscuţi, vizite la centre rezidenţiale pentru copii, la bătrâni şi la bolnavi, ajutorarea unor persoane nevoiaşe, cateheze pe tema carităţii, sprijinirea Centrului Diecezan Caritas în Campania 2%, colaborarea cu Centrul Misionar Diecezan prin promovarea proiectului "Cutia speranţei".

Detalii pe www.aciasi.ro.

Bernadeta Farţade-Gabor

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 13-19 martie: Săptămâna Carităţii în Acţiunea Catolică