Prin impunerea mâinilor şi prin rugăciunea consacratoare a episcopului de Ventimiglia San Remo, Mons. Alberto Maria Careggio, în ziua de sâmbătă, 9 iunie 2007, în bazilica Concatedrala de San Siro in San Remo va fi hirotonit preot diaconul Petrică Mihăluţe, originar din Gherăeşti (NT).
La acest solemn moment diecezan vor participa atât episcopul emerit Giacomo Barabino, cât şi mulţi preoţi din dieceză, preoţi din ţară, credincioşi din dieceză, rude şi în particular credincioşi din Parohia de Badalucco şi celelalte parohii din decanatul "Valle Argentina" unde pr. Petrică este cunoscut pentru colaborarea pastorală din această zonă.
Duminică, 10 iunie, la ora 11, părintele Petrică va celebra prima sfântă Liturghie în biserica "Santa Maria Assunta e San Giorgio" în Badalucco.
Predicator va fi don Emilio Bettini, secretar delegat al Vicariatului din Roma pentru Universităţile Catolice Europene, care va fi prezent şi în România pentru prima sfântă Liturghie.
După Liturghie va prezida şi procesiunea cu preasfântul sacrament care va fi animată de fanfara locală "Sfânta Cecilia".
Tot în această zi părintele va celebra o Liturghie seara la ora 20 pentru tot decanatul de San Remo la care vor concelebra toţi preoţii din vicariat, iar după Liturghie va prezida procesiunea cu preasfântul sacrament pe străzile oraşului San Remo.
Predicator va fi don Luca Salomone, rectorul Seminarului, care în acelaşi timp este şi vicerector al Seminarului Interdiecezan cu sediul la Genova.
Duminică, 8 iulie, pr. Petrică Mihăluţe va celebra prima sfântă Liturghie în satul natal Gherăeşti (NT)
Pr. Anton Robu