Sagna: Ziua Tineretului 2022 în Decanatul de Roman - "Tineri, generaţii şi o zi împreună"
Sâmbătă, 7 mai 2022, Parohia "Înălţarea Domnului" din Sagna a avut nespusa bucurie de a organiza Întâlnirea Diecezană a tinerilor din Decanatul de Roman.
Cu toate că am fost în mai multe ocazii voluntar în organizare, am participat la multe ediţii a acestei sărbători, acum, când parohia noastră a fost gazdă, parcă totul a fost mult mai intens pentru noi, cei care am făcut parte din organizare, şi pentru toţi credincioşii din comunitate.
Fiind studentă la Facultatea de Medicină, am avut responsabilitatea de a asigura urgenţele medicale, care mulţumim Domnului nu au existat şi ne-am desfăşurat ziua fără incidente, dar, fiind pe margine, pentru a supraveghea, observi mai atent fiecare gest şi ceea ce trăiesc ceilalţi.
Tot auzim adesea că tinerii de astăzi nu merg la biserică, că tinerii de astăzi nu se roagă, că ei nu-şi petrec timpul frumos împreună, că tinerii de astăzi nu ştiu să se bucure, iar lista de critici poate continua la nesfârşit. Eu vă pot spune că tinerii pe care noi i-am găzduit ne-au dat mărturie de credinţă nouă tuturor.
Încă de dimineaţă de la primire erau bucuroşi să fie cu toţii împreună, au ajuns cântând şi ne-au molipsit pe toţi cu fericirea pe care ei o vesteau. După perioada de pandemie, am dus dorul acestor întâlniri şi a dozei de energie pe care o luam unii de la alţii. Acest lucru este dovedit şi de numărul mare al participanţilor: 453 de tineri, fără a-i pune la socoteală pe cei din Sagna.
Înainte de Sfânta Liturghie am avut parte de un moment de cateheză, pregătit de părintele Liviu Marian Focioroş, la care am fost şi noi îndemnaţi asemenea Mariei "să mergem în grabă" şi nu să fie aceasta graba pe care o promovează societatea de astăzi, alergând spre nicăieri. Să fie această grabă a noastră o dovadă de credinţă, să ne trăim viaţa în pas vioi spre paradis, să fim bucuroşi, să fim creştini activi care primesc cu încredere porunca şi voinţa lui Dumnezeu.
Lecturile sfinte, sfânta evanghelie, predica din cadrul Sfintei Liturghii şi întreaga zi au fost o chemare să urmăm exemplul Fecioarei Sfinte şi de la Maria să învăţăm acest mod de a ne grăbi, de a ne detaşa de agitaţia pe care o trăim zi de zi şi să ne schimbăm vieţile pline de păcat şi de nepăsare.
Cred că tema aleasă pentru această sărbătoare nu putea descrie mai bine o întâlnire a tinerilor şi nu putea fi un îndemn mai bun la bucurie împreună.
După Sfânta Liturghie întreaga comunitate s-a organizat pentru a-i servi pe invitaţi cu sarmale, despre care am auzit că ar fi cele mai bune la Sagna, dar şi cu multe alte bunătăţi. Sperăm să mai avem ocazia să mai găzduim asemenea evenimente şi de ce nu, să putem dovedi generozitatea noastră tuturor!
După masă a urmat şi dansul, Festivalul Tinerilor, unde am avut cu toţii parte de diverse surprize: tombolă, melodii uşoare, dar şi de voie bună cântate de artişti locali, din Parohia Sagna, dar şi din parohiile din decanat. La acest festival l-am avut alături pe Alexandru Mucea, câştigătorul Super Star, dar şi pe Cosmin Ghercă şi Ansamblul Lunca Moldovei.
Din culisele evenimentului vă spun că bucuria tuturor prezenţi a fost enormă, de la copii până la cei mai în vârstă, persoane consacrate.
Cu toţii am fost bucuroşi că, după perioada grea prin care am trecut, acum am avut ocazia de a fi împreună în mod fizic, sărbătorind această zi dedicată tinerilor.
Sincer mă gândisem la un moment dat că o să ajungem să ne întâlnim online, neavând mari speranţe că vom reuşi să organizăm un asemenea eveniment fără restricţii.
Însă, iată că Isus, prin mijlocirea Mamei sale, ocrotitoarea tinerilor din lumea întreagă, nu ne-a lăsat să ne pierdem speranţa şi ne-a ascultat rugăciunile pe care întreaga Biserică le-a făcut pentru îndepărtarea pandemiei.
Renata Bortoş
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 7 mai: Sagna: Ziua Tineretului 2022 în Decanatul de Roman