Tinerii din Săbăoani care au depus cererea de înscriere în rândul Acţiunii Catolice a Tinerilor au participat la o zi de reculegere organizată la Casa Misionarilor Verbiţi din Traian sâmbătă, 1 decembrie 2007. Această zi de reculegere a avut un dublu scop: pregătirea pentru deschiderea noului an ATC şi conştientizarea timpului sfânt al Adventului, ca timp de aşteptare şi pregătire a sărbătorii Crăciunului.

Programul spiritual pentru această zi a fost coordonat de pr. Alberto Marson, în colaborare cu pr. Claudiu Budău, responsabilul cu pastoraţia tinerilor din Parohia Săbăoani.

Programul până la Ora Medie a cuprins două meditaţii şi sfânta Liturghie, cu intervale de timp în care tinerii au avut posibilitatea ca, în tăcere, să reflecteze asupra celor ascultate, să discute între ei şi să apeleze cu încredere şi la sacramentul Spovezii.

După prânz a urmat un moment de cunoaştere reciprocă şi împărtăşire, în care membrii ATC Săbăoani au căutat să se prezinte mai bine între ei şi să-şi exprime aşteptările cât priveşte noul an de formare ATC care tocmai se deschide.

A urmat apoi o cateheză pe tema "ATC pentru timpul nostru", ziua încheindu-se cu o reflecţie concluzivă a pr. Alberto Marson.

Fie ca această zi petrecută mai mult în prezenţa lui Dumnezeu şi a cuvântului său să reflecte dorinţa sinceră a acestor tineri de a-l căuta pe Dumnezeu, trecând de la calea largă "a anonim-ităţii" la calea cea îngustă "a intim-ităţii", în angajarea responsabilă la îndeplinirea misiunii Bisericii în lume, pornind bineînţeles de la spaţiul, timpul şi persoanele concrete în care trăim aici şi acum.

Pr. Claudiu Budău