În perioada 14-18 octombrie 2012, cele trei parohii din comunitatea catolică din Săbăoani au avut marea bucurie de a o primi în vizită pe Fecioara Maria prin Venerata sa icoană de la Cacica.

Primirea a avut loc în după-amiaza zilei de duminică, 14 octombrie 2012, în faţa bisericii parohiale "Sfântul Mihail Arhanghelul", unde, în ciuda ploii şi a vremii mohorâte, numeroşi credincioşi din cele trei parohii, împreună cu părintele Toma Encuţă, paroh şi decan, precum şi cu autorităţile civile ale comunei, conduse de doamna primar Valeria Dascălu, au cântat şi au aplaudat cu căldură sosirea icoanei de la Cacica. După proclamarea evangheliei şi cuvintele de bun venit rostite de părintele paroh şi de doamna primar, icoana a fost dusă în biserică şi aşezată la loc de cinste.

În aceeaşi după-amiază, la ora 18.30 a urmat sfânta Liturghie solemnă, celebrată de pr. Romuald Bulai, parohul bazilicii de la Cacica, înconjurat de preoţii din parohiile comunităţii noastre, precum şi preoţi invitaţi. Părintele Cristinel Fodor a deschis prin cuvântul său de învăţătură seria de predici tematice despre familie, ce a continuat pe întreaga perioadă a sărbătorilor prilejuite de vizita icoanei de la Cacica.

După sfânta Liturghie, au urmat ore de veghe mariană a copiilor, a tinerilor, a persoanelor consacrate, care au culminat cu o oră de adoraţie a întregii comunităţi.

A doua zi, luni, la ora 9.00, sărbătoarea a continuat cu sfânta Liturghie solemnă, la care s-a adunat întreaga comunitate pentru a participa la sfânta Euharistie sub privirile Mamei cereşti.

După-amiază, venerata icoană a Maicii Domnului a fost purtată în procesiune către Parohia "Sfântul Iosif Muncitorul", însoţită de un mare număr de credincioşi care s-au rugat şi au cântat cu fervoare, urmând ca în ziua următoare icoana să poposească şi în Parohia "Înălţarea Sfintei Cruci".

Miercuri după-amiază, venerata icoană a fost întâmpinată şi în biserica dedicată Maicii Domnului, "Regina Sfântului Rozariu", unde, la căderea serii, a fost celebrată sfânta Liturghie solemnă la care au luat parte credincioşi din toată comunitatea din Săbăoani precum şi din împrejurimi. Din nou, după Liturghie, copiii, tinerii, persoanele consacrate şi familiile au dorit să-şi exprime veneraţia faţă de Sfânta Fecioară, în orele de veghe mariană ce au urmat sfintei Liturghii.

Joi, clopotele au sunat de sărbătoare: la ora 9.00 a unei dimineţi pline de soare, a avut loc ultima Liturghie solemnă ce a marcat încheierea vizitei veneratei icoane a Maicii Domnului de la Cacica, Liturghie celebrată de PS Aurel Percă.

Dacă, în prima zi, cerul mohorât de toamnă era trist precum sufletul înnegurat al unui om fără speranţă, aşa cum observa în cuvântul de rămas bun pr. paroh Toma Encuţă, după ce timp de trei zile Maica Domnului a făcut să cadă peste comunitatea noastră o ploaie înmiresmată de haruri, cerul era însorit şi vesel precum inimile săbăonenilor care ştiau că Maica Domnului rămâne mereu în mijlocul lor, chiar dacă venerata icoană a Maicii Domnului îşi continuă pelerinajul.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste minunate zile de har şi spunem cu credinţă reînnoită.

Regina Sfântului Rozariu, roagă-te pentru noi!

(Despre acest eveniment: www.parohiacatolicasabaoani.ro)

Robert Colţa

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 14-18 octombrie: Săbăoani: Vizita veneratei icoane a Maicii Domnului de la Cacica