Un milion de stele, un milion de vise, un milion de oameni care, în colţuri diferite ale lumii, încearcă în fiecare zi să fie mai puţin pentru ei şi mai mult pentru alţii. În acest sens, duminică, 17 noiembrie 2019, la ora 18.00, în Parohia "Sfântul Mihail" din Săbăoani, a avut loc evenimentul "Un milion de stele" organizată de Centrul Diecezan Caritas. Acesta s-a desfăşurat în faţa bisericii, organizatori fiind personalul Centrului de Îngrijiri la Domiciliu Caritas, ajutaţi fiind de câţiva tineri voluntari din Săbăoani.
Ceremonialul de sfinţire a lumânărilor a fost condus de către pr. Andrei Cornel Gherghel care a adresat un mesaj de solidaritate faţă de cei aflaţi în nevoie:
Acest eveniment ne vorbeşte despre forţa iubirii creştine. La sfârşitul ceremoniei fiecare a plecat spre casă purtând în mâini o lumânare, însă mai mult decât atât ne-am dori ca fiecare dintre noi să fie o lumânare care să răspândească în jur lumina bucuriei şi a bunătăţii, fiecare dintre noi să fie o candelă care să răspândească căldura dragostei lui Dumnezeu.
Scopul acestei acţiuni este de a face un gest de solidaritate faţă de persoanele care trăiesc în sărăcie, care sunt marginalizate social sau care sunt singure şi bolnave.
Fiecare lumânare simbolizează o persoană care are nevoie de sprijinul şi iubirea noastră. Toţi participanţii sunt astfel chemaţi la un gest de solidaritate faţă de cei săraci, bolnavi sau marginalizaţi.
Fondurile obţinute vor fi direcţionate către Serviciul Îngrijiri la Domiciliu al Caritas, care asigură servicii sociale şi îngrijirii medicale persoanelor vârstnice imobilizate la pat sau la domiciliu.
Echipa Caritas
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17 noiembrie: Săbăoani: Un milion de stele, un milion de vise, un milion de oameni
