Săbăoani: "Un milion de copii se roagă Rozariul"

Copiii din Săbăoani s-au adunat în Parohia "Sfântul Mihail Arhanghelul", joi, 18 octombrie 2018, pentru a răspunde chemării la rugăciune pentru pace şi unitate în lume, pe care le-a adresat-o PS Petru Gherghel, de a se alătura iniţiativei mondiale " Un milion de copii se roagă Rozariul " pentru pace.

Începând cu ora 9.00, copiii din toate parohiile din Săbăoani, de la cei mai mici, până la cei mai mari, însoţiţi fiind de educatorii, învăţătorii şi profesorii lor, s-au adunat în biserică pentru a se uni cu mama noastră cerească, recitind sfântul Rozariu, în faţa preasfântului sacrament. Ne bucurăm de faptul că aceia care îi ajută cu formarea intelectuală şi umană, se ocupă şi de formarea spirituală, esenţială dezvoltării integrale pentru orice om.

După salutul părintelui paroh Irinel Iosub, părinţii vicari împreună cu întreaga Biserică şi cu toţi copii din lume au răspuns chemării la rugăciune, cu bucuria şi dorinţa ca lanţul copiilor în rugăciune să treacă peste graniţe şi să ajungă până la marginile lumii. La sfârşitul rugăciunii, cei prezenţi au primit binecuvântarea cu preasfântul sacrament după care, la ieşire, au primit şi câteva bomboane

Iniţiativa s-a înscris în proiectul "Un milion de copii se roagă Rozariul" organizat de Fundaţia pontificală "Kirche in Not" ("Biserica în nevoie"). În ultimul an copii din 69 de ţări, de pe toate continentele pământului, au răspuns acestei iniţiative de rugăciune.

Maica Domnului să mijlocească şi să comunice lumii de azi şi tuturor oamenilor o pace durabilă!

Parohia Săbăoani

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18 octombrie: Săbăoani: "Un milion de copii se roagă Rozariul"