"El predica poporului vestea cea bună" (Lc 3,18)
Într-o zi, un tânăr sărac care vindea diferite mărfuri din poartă în poartă ca să-şi plătească studiile la universitate, găsi în buzunar doar o monedă de 10 cenţi şi-i era foame.
Decise să ceară ceva de mâncare la următoarea casă. Dar atunci când uşa s-a deschis şi o doamnă a apărut în faţa lui, s-a blocat şi în loc să ceară ceva de mâncare, a cerut un pahar cu apă.
Ea a văzut că tânărul părea înfometat, aşa că i-a adus un pahar mare cu lapte.
El a băut încet şi după aceea a întrebat:
- Cât vă datorez?
- Nu-mi datorezi nimic, răspunse ea. Mama mea m-a învăţat că trebuie să fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi.
Tânărul a mulţumit din suflet şi a plecat mai departe.
Când Howard Kelly, căci acesta era numele lui, plecând de la casa aceea, nu doar că s-a simţit mai uşurat, dar şi încrederea în Dumnezeu şi în oameni a devenit mai puternică. Era pe punctul de a abandona studiile din cauza sărăciei.
După câţiva ani, femeia s-a îmbolnăvit grav. Medicii din satul ei erau îngrijoraţi. După puţin timp au trimis-o în oraş. Îl căutară pe Dr. Howard Kelly pentru o consultaţie. Când el auzi numele satului din care provenea pacienta, a simţit în ochi o lumină specială şi o senzaţie plăcută. Imediat, dr. Kelly urcă din holul spitalului în camera ei. Îmbrăcat în halatul lui, doctorul intră să o vadă. Era ea, o recunoscu imediat... Se întoarse în sala de vizite determinat să facă tot posibilul să-i salveze viaţa. Din ziua aceea urmări cazul femeii cu cea mai mare atenţie. Ea a fost operată pe cord deschis şi se recupera foarte încet... După o lungă luptă, ea învinse boala! Era în sfârşit sănătoasă!
Dat fiind că pacienta era în afara oricărui pericol, dr. Kelly a cerut biroului administrativ să-i trimită factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. O recontrolă şi o semnă. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii şi o trimise în camera pacientei.
Factura a ajuns în camera pacientei, dar ei îi era teamă să o deschidă, pentru că ştia că ar fi lucrat pentru tot restul zilelor sale să plătească o intervenţie atât de complicată.
În sfârşit, o deschise şi ceva îi atrase imediat atenţia: pe marginile facturii citi aceste cuvinte:
"Platită integral acum mulţi ani, cu un pahar cu lapte!"
Ochii ei se umplură de lacrimi de bucurie şi fericită îl binecuvânta pe doctor pentru că îi salvase viaţa...
Să nu te îndoieşti că vei culege ceea ce semeni!
Viaţa ne oferă fiecăruia dintre noi diferite experienţe în faţa cărora noi trebuie să luăm o atitudine. Dacă suntem persoane care iubim binele atunci vom alege să facem binele, dar dacă suntem persoane egoiste, atunci ne vom pune pe noi pe primul loc.
În evanghelia de astăzi, Ioan răspunde mulţimii, cu sfaturi simple, la întrebarea "Ce trebuie să facem?" Cine are mai mult, să împartă cu cel care nu are nimic; vameşilor le spune să nu perceapă mai mult decât a fost stabilit; soldaţilor să nu facă rău oamenilor şi să se mulţumească cu solda lor. Vedem că Ioan nu le cere oamenilor să vină în pustiu, nu le cere să postească, nu le cere să facă ceea ce făcea el, ci le cere să fie corecţi în ceea ce fac. Ascultând evanghelia de astăzi, fiecare dintre noi se poate întreba: "Eu ce trebuie să fac pentru a mă pregăti de venirea lui Isus?" Iar răspunsul lui Ioan va fi acelaşi: "Oferiţi, faceţi-vă datoria şi fiţi corecţi în munca voatră".
Ştim foarte bine că Ioan, prin predica sa a dus la schimbarea mentalităţii oamenilor din timpul său. Cuvântul lui Dumnezeu nu prinde rădăcini într-o persoană care a neglijat dimensiunea sa spirituală. Mulţimea care a venit la Ioan trăia într-o lume materialistă şi preocupată de ceea ce era imediat. Tocmai acest lucru ducea la atâtea nedreptăţi, abuzuri şi egoisme. Prin predica sa Ioan îi aducea pe oameni la nobleţea umană. Fără a critica, predicatorul le arată calea pe care să meargă. Omul nu se defineşte prin ceea ce are, ci prin ceea ce este. Din fiinţe preocupate pentru viaţa de fiecare zi, ei devin oameni care trăiesc fiecare zi. Prin predica sa, Ioan a pregătit sufletele oamenilor pentru venirea Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă vrem ca mesajul lui Isus să aibă ecou în viaţa noastră, atunci suntem invitaţi ca în această perioadă de pregătire pentru sărbătoarea Crăciunului să dăm mai multă importanţă sufletului, să devenim mai nobili. Detaşarea de lucrurile materiale şi privirea lor ca intrumente de a ne trăi viaţa şi de a face binele sunt primii paşi în pregătirea pentru venirea lui Isus. Iubirea lui ne va învăţa cum să trăim darul vieţii şi cum putem să-i urmăm învăţătura.
Ni se spune apoi în evanghelie că mulţimea era impresionată de predica lui Ioan şi se întrebau dacă este el Mesia. De multe ori noi, când auzim cuvintele frumoase ale unui om avem tendinţa să spunem că este un "leader", un conducător. Ioan părea să se încadreze în această tipologie, dar el însuşi lămureşte mulţimea arătându-şi micimea în comparaţie cu Mesia. Scopul lui era acela de a ne pregăti pentru venirea acestuia. Cuvintele sale erau asemenea unor scrisori trimise de Dumnezeu oamenilor. Stendhal în romanul "Mănăstirea din Parma" foloseşte o expresie foarte sugestivă în ceea ce priveşte relaţionarea dintre oameni: "Absenţa îi secase izvorul tuturor gândurilor". Fundalul pe care autorul face această remarcă este distanţa care apăruse între contele Mosca şi contesa Grianta. Contele îi scria contesei, dar aceasta la început nu avea nimic de adăugat. Lumea noastră trăieşte departe de Dumnezeu, iar această absenţă a lui Dumnezeu din viaţa noastră a secat în noi gândurile spre el. Contele Isus ne trimite "scrisori" pentru ca această depărtare să dispară, iar atunci când va veni să simţim prezenţa lui. Să ne gândim la absenţa unui părinte din familie pentru mai mult timp sau separarea dintre doi iubiţi. Când sunt din nou împreună fiecare se simte stinger şi stângaci, ne ştiind cum să se comporte. Este nevoie de o perioadă de acomodare. Prin predica lui Ioan, Isus doreşte să facă această acomodare a inimii noastre cu inima lui.
Ioan Botezătorul şi toţi cei care de-a lungul timpului au predicat venirea lui Isus au fost "scrisori" de apropiere faţă el. Nu ei au fost finalitatea predicii, ci acela care era predicat, Domnul nostru Isus Cristos.
Evanghelia se încheie foarte frumos: "El predica poporului vestea cea bună". A predica vestea cea bună este misiunea primită de ucenici. Noi creştinii suntem ucenicii lui Cristos. De aceea toţi suntem chemaţi să predicăm vestea cea bună oamenilor pe care îi întâlnim. Doamna din povestioară a oferit un pahar de speranţă pentru cel care avea să devină un mare doctor. Noi oferim măcar un pahar cu apă celor de lângă noi? A predica, nu înseamnă a şti să vorbeşti, ci înseamnă a şti să iubeşti. Toţi cei care fac bine aproapelui din iubire, fie că sunt conştienţi sau nu, ei îl predică pe Isus Cristos care este "scrisoarea de iubire" oferită de Dumnezeu oamenilor. Predicând astfel, vom aduce bucurie în inimile oamenilor pe care îi întâlnim.
Papa Francisc în cartea "Minte deschisă, inimă credincioasă", publicată pe când era cardinal, spunea că "Adevărata bucurie este înfăptuită prin muncă, prin cruce. Bucuria ce nu a fost "încercată" nu este mai mult decât un simplu entuziasm, de multe ori indiscret, care nu poate fi rodnic". De multe ori pentru a aduce iubi şi pentru a aduce bucuria în inima celorlalţi noi experimentăm suferinţa. Însă accentul nu cade pe suferinţă, ci pe bucuria mult mai mare ce va veni mai târziu.
Suntem astăzi în duminica a III-a din Advent, cunoscută şi ca duminica Gaudete! "Bucuraţi-vă!" Această duminică ne invită să ne bucurăm şi să bucurăm pe cei de lângă noi. Atunci când oferim, dăm ceva din noi şi poate crea senzaţia că am sărăcit sau poate nu am fost apreciaţi, dar ceea ce va veni mai târziu ne va umple de bucurie. Adventul este un timp în care suntem chemaţi să renunţăm la anumite lucruri şi obiceiuri. Pare a fi o pierdere, dar bucuria Crăciunului va da sens sacrificiilor noastre şi ne va umple inima de fericire.
Anul acesta am putea spune, fără să greşim prea mult, că acest îndemn al duminicii: Gaudete! face referire şi la deschiderea Jubileului Extraordinar al Milostivirii. Marţi, 8 decembrie, la Vatican Sfântul Părinte a inaugurat Anul Sfânt Jubiliar şi a deschis poarta sfântă a bazilicii "Sfântul Petru". Astăzi, se deschide şi în dieceza noastră poata sfântă, simbol al lui Cristos, care a spus "Eu sunt poarta!" Trecând prin această poartă sfântă auzim îndemnul Gaudete! "Bucuraţi-vă!" pentru că milostivirea lui Dumnezeu a venit la voi. Începem astăzi o perioada de apropiere mai intensă de Dumnezeu şi de milostivirea sa, pentru ca apoi la rândul nostru să putem oferi milostivire celor care ne-au greşit.
Începem aşadar un timp al milostivirii şi al iertării în care suntem chemaţi să schimbăm faţa acestei lumi şi să o facem mai frumoasă. Ca prim pas spre milostivirea lui Dumnezeu este timpul Adventului, care ne cere să ne acordăm sufletul cu voinţa lui Dumnezeu. Dacă ne întrebăm de unde să începem, atunci avem răspunsul în evanghelia de astăzi: "El predica poporului vestea cea bună" (Lc 3,18). Astăzi, suntem chemaţi să predicăm împărăţia lui Dumnezeu prin viaţa noastră. Cum? Dăruind! Doamna din povestioară i-a oferit tânărului ceea ce avea nevoie. Cei din jurul nostru de ce au nevoie? Care sunt lipsurile lor?
Pr. Claudiu Bulai
