"Să-l recunoaştem pe Cristos!" a fost tema zilei de formare pentru adulţi organizată de Acţiunea Catolică "Sfântul Iosif" din Dieceza de Iaşi sâmbătă, 23 februarie 2019, la Roman (NT) şi Luncani (BC). Au fost prezenţi aproape 250 de adulţi, membri şi simpatizanţi ai asociaţiei. Motoul care a ghidat această activitate a fost "Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut" (Lc 24,31). Întâlnirea a fost găzduită la Roman de Parohia "Inima neprihănită a Mariei" iar la Luncani de Mănăstirea Carmelită.

Primirea călduroasă în cele două locaţii a deschis ziua cu mult entuziasm, dar mai ales cu bucuria întâlnirii şi reîntâlnirii. Responsabili zonali de la sectoarele copii şi tineri au încălzit atmosfera cu bansuri şi activităţi care i-au pus în mişcare pe participanţi, pregătindu-i pentru ziua intensă ce urma.

Acest entuziasm creativ care a reprezentat ziua de formare pentru adulţi a fost purtat spre casă, în comunităţile şi în familiile celor prezenţi la Roman şi Luncani. Domnul ne-a binecuvântat cu această zi de formare, dar mai ales cu toţi aceia care, curajoşi, duc mai departe mesajul nostru şi o viaţă de credinţă după inima lui Cristos.

Mai multe informaţii şi fotografii au fost publicate pe site-ul Acţiunii Catolice din Dieceza de Iaşi: www.aciasi.ro.

Raluca Cocuţ