Luna noiembrie este dedicată amintirii celor răposaţi. Sâmbătă, 1 noiembrie, a fost sărbătoarea Tuturor Sfinţilor. La ora 18.00, PS Petru Gherghel împreună cu PS Aurel Percă şi mai mulţi preoţi au celebrat o Liturghie şi un Requiem solemn pentru răposaţi în catedrala din Iaşi. Duminică, 2 noiembrie, în toată lumea s-au celebrat Liturghii speciale pentru cei răposaţi. La Iaşi, duminică dimineaţă, la ora 11.00, cu participarea părinţilor profesori de la Seminar, de la catedrală, de la unele congregaţii din localitate, a seminariştilor şi a multor credincioşi, PS Petru Gherghel a prezidat o sfântă Liturghie în catedrală pentru episcopii, preoţii, călugării şi seminariştii decedaţi. Seara, la ora 18.00, episcopul diecezei a celebrat Liturghia şi un Requiem pentru toţi credincioşii răposaţi.
PS Petru Gherghel, la predica din seara zilei de sâmbătă, a prezentat şi un scurt istoric al sărbătorii dedicate tuturor sfinţilor. Printre altele, el i-a invitat pe toţi credincioşii să se unească în rugăciune, în comuniune cu păstorii lor sufleteşti, pentru ca, mjlocind pentru cei trecuţi în viaţa veşnică, şi aceştia să se numere în rândul sfinţilor lui Dumnezeu. A reamintit ideea că mulţi dintre cei răposaţi se bucură deja de fericirea veşnică, chiar dacă nu sunt amintiţi de calendarele creştine.
În predica rostită în cadrul Liturghiei de duminică, de la ora 11, Mons. Alois Fechet a subliniat faptul că Biserica, în sărbătoarea Pomenirii Tuturor Credincioşilor Răposaţi, celebrează, de fapt, viaţa - cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a făcut creaturilor sale. Moartea nu este decât un tunel întunecat, care constituie o trecere spre viaţă. Cristos este cel care îl ajută pe om să facă această trecere, prin moartea şi învierea sa glorioasă.
La Cimitirul Eternitatea, duminică după-amiază, la ora 14.00 a fost o celebrare pentru răposaţi la care au participat PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, preoţii de la parohiile din Iaşi şi de la Seminar, preoţi din diverse congregaţii, călugări şi călugăriţe, seminarişti şi mulţi credincioşi.
În aceste zile în toate cimitirele sunt prezenţi preoţi pentru a binecuvânta mormintele celor răposaţi şi pentru a se ruga împreună cu credincioşii.
În primele opt zile ale lunii se poate obţine indulgenţă plenară pentru răposaţi, împlinind condiţiile recerute şi vizitând un cimitir sau o biserică parohială.
