Roman: Vizita relicvei însemnate a fericitului Ieremia în Parohia "Isus, Bunul Păstor"

Vineri, 25 mai 2018, într-o atmosferă de sărbătoare, credincioşii din Parohia "Isus, Bunul Păstor" din Roman, împreună cu părintele paroh Iacob Stolnicu, au primit în mod solemn relicva însemnată a fericitului Ieremia, adusă de pr. Ubaldo Oliviero, promotorul devoţiunii fericitului Ieremia, însoţit de fraţii capucini din conventul "Sfântul Padre Pio" din acest oraş.

După salutul călduros al părintelui paroh, a urmat discursul pr. Ubaldo, care şi-a manifestat bucuria de a fi prezent din nou, după 10 ani, în această parohie cu osemintele fericitului Ieremia. În continuare, credincioşii s-au rugat sfântul Rozariu, în cinstea Sfintei Fecioare Maria, pe care în această lună o venerăm într-un mod deosebit.

Evenimentul a culminat cu sfânta Liturghie, prezidată de pr. Leon Budău, care, ţinând şi cuvântul de învăţătură, a subliniat virtuţile fericitului Ieremia, propunându-l ca model de credinţă şi de viaţă creştină, întrucât exemplul şi mărturia sa sunt încă actuale.

La sfârşitul celebrării, pr. Ubaldo i-a înmânat părintelui paroh un tablou ca amintire a acestei vizite a fericitului Ieremia, invitându-l atât pe el cât şi întreaga comunitate să vină la rândul lor la sanctuarul dedicat fericitului la Oneşti.

Pr. Iacob, păstorul comunităţii, i-a îndemnat pe credincioşi să se apropie de racla fericitului şi să se roage cu multă încredere, prezentând fiecare dorinţele şi nevoile sale.

Acest moment s-a încheiat cu venerarea de către credincioşi a relicvei însemnate.

Mulţumim bunului Dumnezeu pentru darul pe care l-a făcut poporului nostru prin fericitul Ieremia şi ne rugăm să reverse asupra noastră, a tuturor, belşug de haruri, prin mijlocirea acestui prim român ridicat la cinstea altarelor, pe care sperăm să îl putem numi cât mai curând cu titlul de "Sfânt".

Fr. Iulian Ghiurca, OFMCap

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25 mai: Roman: Vizita relicvei însemnate a fericitului Ieremia în Parohia "Isus, Bunul Păstor"