Roman: Vara Împreună 2022 la "Murialdo"

Iosefinii lui Murialdo din Roman au găzduit în cadrul campusului "Vara împreuna", anul acesta, 350 de copii pe parcursul a două săptămâni. În prima săptămână, 13-17 iunie 2022, cei 80 de animatori au avut în grija circa 150 de copii din cadrul gimnazial, iar în cea de-a doua săptămână, 20-24 iunie, alţi 200 de copii din ciclul primar. Tema campusului de anul acesta a fost "Amintiri din copilărie".

Bazată pe faptele marelui scriitor Ion Creangă, cateheza de anul acesta a avut ca scop prezentarea mai multor teme: prietenia şi onestitatea ca valoare umană; valoarea respectului pentru natură şi oameni; ascultarea faţă de părinţi şi şcoală ca ambient de formare umană.

În fiecare zi pe parcursul celor patru ore, printre gustări şi voie bună, au fost organizate diferite activităţi, cum ar fi diversele dansuri şi clasicul teatru. Nevoiţi fiind să hrănim "copilul" din noi, nu am ezitat în a ne delecta cu jocurile care au încununat şi concretizat lucrul în echipă, importanţa individuală şi totodată importanţa întregului pentru individ. Prin joc s-a încercat o mai bună înţelegere a persoanei de lângă noi în întregimea sa, cu părţi bune sau mai puţin bune, cu abilităţi, dar şi cu defecte, toţi emanând de fericire şi de bucuria de a fi împreună.

Ca activitate de final al primei săptămâni, a fost organizată o excursie la Humuleşti, la casa memorială a lui Ion Creangă, unde, organizaţi pe grupuri, copiii au explorat casa alături de ghid, ascultând o scurtă povestire despre locurile unde "Nică" a copilărit. În cea de-a doua săptămână, dată fiind vremea favorabilă, în ultima zi, copii s-au răcorit în cadrul jocurilor cu apă, atent organizate.

Trecând timpul am realizat că aceste zile de campus "Vara împreună" au fost pentru toţi cu adevărat pline de energie, entuziasm, bună dispoziţie, zile în care am fost mai uniţi, mai buni, mai înţelegători, împlinind însăşi menirea propusă de Iosefinii lui Murialdo, aceea de a fi o activitate educativă-recreativă-distractivă.

Raluca Hanghicel şi Luca Mihăeş

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 13-24 iunie: Roman: Vara Împreună 2022 la "Murialdo"