La iniţiativa preoţilor vicari din zonă, sâmbătă, 28 martie 2008, între orele 9.00 şi 16.00, la Roman, a avut loc un turneu de fotbal pentru ministranţii din acest oraş şi din satele din vecinătate. Scopul turneului a fost acela de a-i răsplăti pe ministranţi pentru slujirea lor dezinteresată la acţiunile liturgice, de a le oferi posibilitatea de a cunoaşte realităţile altor parohii şi de a-i stimula şi pe alţi copii să li se alăture.
Au participat zece echipe din următoarele parohii: Adjudeni, Roman "Isus Bunul Păstor", Roman "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", Roman "Inima Neprihănită a Mariei", Sagna, Buhonca, Tămăşeni, Gherăeşti, Buruieneşti, Traian. Ministranţii au fost însoţiţi de părinţii vicari, de doi părinţi parohi şi de vrednice galerii. S-au făcut două grupe a câte cinci echipe şi s-au calificat câte două din fiecare grupă.
Finala mică s-a jucat între Buruieneşti şi Sagna, fiind câştigată de ministranţii din Sagna care şi-au asigurat un loc pe podium.
Finala mare s-a jucat între Tămăşeni şi Adjudeni, care au plecat din postura de favoriţi, deoarece câştigaseră turneul de anul trecut. Cei din Tămăşeni au câştigat cu scorul de 3 la 0, plecând acasă cu trofeul râvnit.
Turneul a ajuns la a doua ediţie şi sperăm să devină o tradiţie care să-i impulsioneze în continuare pe ministranţi, posibilii slujitori ai altarului de mai târziu.
Pr. Emanuel Bejenaru
