Piatra de temelie a unei biserici a fost sfinţită la Roman duminică, 17 aprilie, de către PS Petru Gherghel, care a făcut o vizită la Parohia "Isus Bunul Păstor".

În duminica a IV-a a timpului pascal, Duminica Bunului Păstor, la ora 10.45, episcopul a fost întâmpinat în faţa bisericii de un mare număr de copii, tineri şi credincioşi. După ce le-a mulţumit pentru primirea călduroasă, a intrat în capela parohiei unde s-a rugat câteva momente. A urmat sfânta Liturghie pontificală, la care au participat 20 de preoţi, foarte mulţi credincioşi din parohie, din celelalte parohii ale Romanului, care au venit în procesiune, şi din parohiile din împrejurimi. Procesiunea s-a îndreptat mai întâi spre locul unde s-a sfinţit piatra de temelie a bisericii.

S-a dat citire actului: "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. Astăzi, în A.D. 2005, luna aprilie, ziua 17, în Duminica Bunului Păstor, patronul comunităţii «Isus, Bunul Păstor» din Roman, înfiinţată la 1 august 2004, în Anul Euharistiei proclamat de Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea, de fericită amintire, în prezenţa episcopului Petru Gherghel, a părintelui paroh Francisc Fărcăşel, a părintelui decan Toma Encuţă, a multor alţi preoţi, a comitetului bisericesc al parohiei reprezentat prin domnul Ştefan Dămătăr şi a unui număr mare de credincioşi din parohia noastră, de la celelalte parohii din Roman şi din împrejurimi, s-a sfinţit şi s-a pus piatra de temelie a bisericii «Isus, Bunul Păstor» din Roman, str. Sucedava, nr. 4".

Alături de această piatră s-au depus: proiectul bisericii cu toate aprobările; câteva fotografii surprinse la celebrările din capela comunităţii noastre; primele reviste ale parohiei noastre, câteva monede şi bancnote din această perioadă.

Predicator a fost pr. Alois Bulai, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" Iaşi, care, în omilia sa, a vorbit de păstorul care intră pe poartă, care se îngrijeşte de turma sa, care ne conduce la păşuni verzi şi la ape liniştite.

La sfârşitul Liturghiei pr. paroh a mulţumit lui Dumnezeu şi tuturor celor prezenţi.

Preasfinţitul a evocat memoria Sfântului Părinte şi a încurajat parohia şi pe părintele paroh în misiunea pe care o au de îndeplinit.

Pr. Francisc Fărcăşel