Tinerele liceene s-au întâlnit la Roman, în casa Surorilor Maestre ale Sfintei Doroteea "Fiicele Sfintelor Inimi", la 24 octombrie 2009, pentru un moment formativ.

Obiectivul urmărit în cadrul acestei întâlniri, precum şi al celor succesive, este descoperirea identităţii profunde al darului de a fi femeie, a bogăţiei sale interioare şi a "geniului" său feminin.

În realizarea acestui obiectiv ne-au fost utile diversele activităţi desfăşurate pe parcursul întâlnirii. Printre acestea amintim reflecţia susţinută de pr. Leon Budău, OFMCap., asupra primei figuri biblice feminine, a rolului său indispensabil în planul creaţiei lui Dumnezeu.

Lucrul de grup ne-a ajutat să intrăm şi mai mult în miezul acestei teme îmbogăţindu-ne reciproc.

Momentul de rugăciune a fost cel care ne-a călăuzit paşii şi gândul spre Dumnezeu, mulţumindu-i pentru minunatul dar de a fi femeie, cerându-i totodată ocrotirea şi binecuvântarea sa.

Un instrument important pentru a reflecta asupra preţiosului dar de a fi femeie a fost şi scrisoarea sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea, de fericită amintire, adresată femeilor.

Următoarea întâlnire va avea loc la 12 decembrie 2009.

Sr. Iacinta

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24 octombrie: Roman: Întâlnire formativă