Comunitatea Iosefinii lui Murialdo, a trăit bucuria de a-l sărbători pe fondatorul congregaţiei, sfântul Leonard Murialdo, la Liturghia de duminică, 17 mai 2009, ora 18.00, în Parohia "Inima Neprihănită a Mariei" din Roman.

La Liturghia de hram au participat 20 de preoţi, numeroşi credincioşi, un număr mare de tineri, atât din satele din jurul oraşului, cât şi din cele patru parohii din Roman, printre ei fiind şi tineri de alte confesiuni. Bucuria celebrării a fost exprimată într-un mod special de corul format din tinerii celor patru parohii, care prin atitudinea şi organizarea lor au dovedit a fi bine pregătiţi, creând o atmosferă de mare sărbătoare.

Bucuria tinerilor a fost trăită şi împlinită prin prezenţa pr. Felix Roca, celebrant principal, responsabil cu pastoraţia tineretului în Dieceza de Iaşi. Predica, proclamată de părintele celebrant, a fost o evocare şi o prezentare a personalităţii sfântului Leonard Murialdo, tată, prieten şi frate. Părintele predicator şi-a exprimat uimirea şi fascinaţia faţă de acest sfânt, faţă de umilinţa şi sinceritatea exprimată în testamentul său, scris înainte de moartea sa. Din testamentul său au fost redate câteva momente dificile şi de încercare prin care a trecut în anii de adolescenţă, punctând relatarea asupra iubirii milostive şi infinite din partea lui Dumnezeu, care l-a susţinut şi l-a ajutat în acea perioadă grea a vieţii sale.

După sfânta Liturghie, tinerii au fost aşteptaţi la sediul iosefinilor, unde au putut continua sărbătoarea în compania formaţiei de muzică populară "Fidelis" din Tămăşeni. Mulţi tineri prezenţi au luat parte la clipele frumoase de dans popular, astfel s-a conturat o petrecere frumoasă şi sănătoasă, în stil românesc.

În acelaşi cadru festiv a avut loc premierea câştigătorilor de la campionatul de tenis de masă, campionat organizat în cadrul unicului club de ping pong din Roman, ce a avut loc săptămâna trecută, după o perioadă de trei luni de antrenament. În acelaşi timp a avut loc şi premierea celor care au participat la concursul "Leonard Murialdo", acest concurs fiind destinat în exclusivitate seminariştilor iosefini.

De asemenea, sărbătoarea iosefinilor a fost precedată cu o zi în urmă, sâmbătă 16 mai, de cursul de formare pentru animatori, unde au participat peste 130 de tineri din zona rurală.

A fost o zi deosebită, datorată şi vremii minunate de afară, dar mai ales organizării şi bunei sincronizări dintre organizatori şi participanţi.

În scurta sa prezentare, pr. Maximilian Horlescu, a clarificat conceptul de "Vara Împreună", explicând participanţilor ce rol are animatorul în acest concept în care se poate insera. Animatorul a fost definit ca fiind o persoană ce îşi pune la dispoziţia copiilor şi tinerilor competenţele şi serviciile, în mod gratuit, necondiţionat şi liber.

Participanţii şi-au îmbogăţit cunoştinţele familiarizându-se cu tema "Sabia din stâncă" care va fi în acest an la "Vara Împreună", luând parte la toate atelierele pregătite pentru ei: cateheză, jocuri, cântece, teatru, lucru manual.

La sfârşit fiecare grup a primit o mapă având toate materialele necesare în vederea organizării cât mai bine a campusurilor şi a "Verii Împreună" fiind în acelaşi timp un suport şi un ajutor în organizarea acestor activităţi.

Ziua a fost încheiată în compania aceleiaşi trupe de muzică populară, care a reuşit să creeze şi de această dată o atmosferă foarte plăcută. Toţi tinerii au fost invitaţi să danseze, întrecându-se în a demonstra care grup stăpâneşte mai bine măiestria de a dansa.

Au fost două zile de mare sărbătoare şi pline de haruri, în care cu toţii ne-am bucurat de spiritualitatea şi personalitatea acestui sfânt, care în fiecare zi ne inspiră cu modul în care şi-a trăit viaţa, fiind un model de urmat pentru toţi oamenii şi într-un mod special pentru cei tineri. Toate activităţile pe care le organizăm şi tot ceea ce facem, aşa cum spunea el, le facem spre slava lui Dumnezeu!

Paul Balint

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17 mai: Roman: Hramul comunităţii Iosefinii lui Murialdo