Roman "Fericitul Ieremia": Depunerea adeziunii în "Legiunea Mariei"
Duminică, 2 decembrie 2012, la începutul noului an liturgic, 29 de credincioşi din Parohia "Fericitul Ieremia Valahul" din Roman au depus adeziunea în Asociaţia "Legiunea Mariei", grupare formată după manualul "Legio Mariae", autorizat de Preasfinţitul Petru Gherghel la 31 mai 2003.
După doi ani de formare, sub călăuzirea părintelui paroh Alois Moraru, prima adeziune în Parohia "Fericitul Ieremia Valahul" din Roman a avut loc în ziua de 8 decembrie 2006, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri. Atunci, 16 persoane din comunitatea noastră au depus promisiunea şi s-au angajat să activeze în gruparea parohială cu numele de "Tămăduitoarea bolnavilor", pentru a lupta în armata Mariei împotriva păcatelor şi a greutăţilor lumii de astăzi, punând ca linie prioritară rugăciunea pentru vindecarea bolnavilor sufleteşti şi trupeşti. Întrucât în Dieceza de Iaşi funcţiona doar un grup "Legio Mariae" (de la Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi), a trebuit să ne afiliem la Curia de la Bucureşti.
"Legio Mariae" este o asociaţie de catolici care, cu aprobarea Bisericii şi sub directa conducere a Sfintei Fecioare Maria, Mijlocitoarea tuturor harurilor, s-au constituit ei înşişi, sub stindardul ei, într-o armată angajată în lupta perpetuă dintre Biserică şi puterile răului din lume. Prima înrolare a membrilor "Legio Mariae" a avut loc în Dublin, capitala Irlandei, la ora 20.00, în seara zilei de 7 septembrie 1921. Metoda generală şi fundamentală prin care "Legiunea Mariei" poate să-şi atingă scopul este slujirea personală sub conducerea Duhului Sfânt, având ca impuls şi sprijin harul divin, iar ca intenţie şi scop final slava lui Dumnezeu şi salvarea sufletelor. Sfinţenia vieţii pe care "Legio Mariae" caută să o promoveze membrilor săi este principalul său mijloc de a acţiona.
Despre roadele acestei mişcări dau mărturie în decursul anilor şi papii Bisericii. La 16 septembrie 1933, papa Pius al XI-lea spunea: "Mă rog pentru voi ca să puteţi efectua şi mai intens acest apostolat al rugăciunii şi al eforturilor pe care le-aţi asumat pentru braţele voastre. Dacă o veţi face, Dumnezeu vă va face cooperatori la această mântuire. Aceasta este cea mai bună cale dintre toate căile de a vă arăta recunoştinţa faţă de Mântuitorul".
La 22 iulie 1953, papa Pius al XII-lea zicea: "Biserica a urmărit de-a lungul anilor cu interes programul Legio Mariae, cum a crescut armata acestor devotaţi şi viteji credincioşi ai Mariei, care combat forţele răului în lumea de azi şi se bucură de standardul actual al grupării, aflată acum în cele patru zări ale pământului. Cu cât va fi mai temeinică pregătirea lor spirituală, sub îndrumarea înţeleaptă a directorilor lor spirituali, cu atât va fi mai efectivă contribuţia lor la acest apostolat. Pătrunşi de acest caracter supranatural al autenticului apostolat laic, ei vor înainta cu un sfânt curaj şi vor continua să fie un puternic aliat al Bisericii în lupta ei spirituală împotriva puterilor întunericului".
Fericitul papă Ioan al XXIII-lea arăta, la 13 iulie 1960, că "Legio Mariae prezintă adevărata faţă a Bisericii", iar, la 6 ianuarie 1965, papa Paul al VI-lea spunea: "Legio Mariae, născută la început în climatul mistic al Irlandei catolice, şi-a extins în prezent acţiunea sa binefăcătoare în fiecare continent. Spiritul Legio Mariae îşi extrage consistenta hrană din puternica viaţă interioară a membrilor săi, din disciplina lor, din dedicarea lor ajutorării aproapelui, din loialitatea inflexibilă faţă de Biserică, dar mai ales se distinge şi se caracterizează printr-o încredere de diamant în acţiunea Fecioarei binecuvântate. Recunoscând în ea modelul, călăuza, bucuria şi sprijinul tuturor membrilor săi, Legio Mariae, prin elocventele ei activităţi, ne ajută să înţelegem cât de mult trebuie apostolatul să-şi atragă inspiraţiile de la ea, care l-a dăruit lumii pe Cristos şi i-a fost atât de apropiată în opera mântuirii. (...) Sunt fericit că mă bizui pe acest spirit al Legio Mariae, care deja a format în fiecare parte a lumii un număr mare de apostoli înflăcăraţi, martori eroici ai lui Cristos, în special în acele locuri unde credinţa este atacată şi persecutată".
Cu 30 de ani în urmă, la 30 octombrie 1982, un alt papă fericit, Ioan Paul al II-lea, spunea: "Adevărata voastră vocaţie de laici, aceea de a fi ferment în poporul lui Dumnezeu, o inspiraţie creştină în lumea modernă, şi de a-l aduce pe preot oamenilor, este eminamente ecleziastică. Vitalitatea unui creştin laic este semnul vitalităţii Bisericii, iar angajamentul vostru, al membrilor Legio Mariae, devine şi mai urgent, luând în consideraţie pe de o parte interesele societăţii şi pe de altă parte exemplele strălucite care au existat înaintea voastră în propria voastră mişcare. Legio Mariae face parte dintre acele mişcări care se simt personal implicate în răspândirea ori naşterea acestei credinţe, prin răspândirea sau reînvierea devoţiunii către Maria. Din această cauză, ea se va strădui în orice împrejurare să facă tot posibilul ca, prin dragostea pentru Maria, Fiul, care este calea, adevărul şi viaţa fiecărui om, să fie mai cunoscut şi iubit. În această perspectivă de credinţă şi dragoste vă dăruiesc binecuvântarea apostolică din toată inima mea".
Aşadar, suntem armata Sfintei Fecioare Maria, iar arma noastră este Rozariul. Activitatea de bază a "Legiunii Mariei" este una de apostolat. Referindu-se la această muncă a legionarilor şi la rolul mişcării în Biserică, cardinalul Ribery spunea: "Legiunea Mariei este un apostolat, o fidelitate totală faţă de Sfânta Maria". În acest sens, consacrarea noastră către Sfânta Fecioară Maria este un mijloc pentru a aparţine mai profund lui Isus. Scopul "Legiunii Mariei" este de a câştiga inimile oamenilor pentru a le arăta calea către Dumnezeu sub lumina Duhului Sfânt şi prin intermediul rugăciunii înălţate către Sfânta Fecioară, mijlocitoare noastră în faţa lui Dumnezeu.
Asociaţia poartă denumirea de "legiune" pentru că este organizată după modelul armatei romane, în cadrul căreia erau cultivate loialitatea, curajul, disciplina şi perseverenţa. Idealul fiecărui membru al "Legiunii Mariei" este de a fi însufleţit de spiritul Măicuţei cereşti, adică al umilinţei şi al ascultării cu iubire şi credinţă. La fel, fiecare membru, slujind Biserica în mijlocul oamenilor, trebuie să o facă delicat, simţind inspiraţia Duhului Sfânt şi rămânând în umbra Bisericii. După exemplul Mariei vom căuta să trăim aducând pace şi bucurie în familie sau la locul de muncă, în parohie şi societate, pentru că inima noastră este plină de Dumnezeu, iar iubirea divină ţine pentru totdeauna. Sâmbătă de sâmbătă, cu rozariul în mână, citind şi meditând lecturile sfinte, ne rugăm şi mulţumim Sfintei Fecioare Maria pentru că ne-a chemat să fim părtaşi la lucrarea Duhului Sfânt şi misiunii la care ne-a chemat Mântuitorul nostru Cristos Isus.
Prezidiul "Tămăduitoarea bolnavilor" Roman
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 2 decembrie: Roman "Fericitul Ieremia": Depunerea adeziunii în "Legio Mariae"