Roman: Deschiderea anului şcolar 2019-2020, la Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi"
Luni, 9 septembrie 2019, la Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi", din Roman, a avut loc deschiderea anului şcolar 2019-2020, care a început în capela seminarului, cu sfânta Liturghie prezidată de pr. Marius Bîlha, rector la Institutul Teologic Franciscan şi membru în definitoriul provincial al Provinciei "Sfântul Iosif" din România, alături de care au concelebrat pr. Cristinel Sociu, directorul liceului, pr. Marius Vătămănelu, profesor la Institutul Teologic Franciscan şi director spiritual în cadrul seminarului nostru, şi preoţii formatori.
Din voinţa şi harul lui Dumnezeu, am avut privilegiul să ascultăm din nou clopoţelul, care anunţa deschiderea anului şcolar 2019-2020, la Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi". Unii dintre elevii noştri au plecat, deoarece au încheiat ciclul liceal, alţii au venit şi au păşit acum pe un nou drum, însoţiţi şi îndrumaţi de profesorii şi formatorii lor, care au misiunea grea, dar nobilă şi frumoasă, de a forma caractere, de a promova valorile intelectuale, spirituale, morale, de a cultiva frumosul, bunul gust, onoarea, demnitatea, solidaritatea, iubirea etc. "Educaţia este asemenea unei arte: artă mai mare decât aceasta nu există, pentru că, dacă toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educaţiei se săvârşeşte în vederea accederii în lumea viitoare", spunea sfântul Ioan Gură de Aur, părinte al Bisericii, care a lăsat o moştenire literară vastă.
La ora 10.00 a început sfânta Liturghie, în cadrul căreia pr. Marius Bîlha, la predică, a amintit de vizita papei Francisc în ţara noastră şi de cuvintele adresate tinerilor, la Iaşi: "Sfânta Fecioară Maria, care ne este Mamă, cultivă visurile fiilor ei, le păzeşte speranţele (...) Un tânăr care nu visează este un tânăr anesteziat, care nu înţelege niciodată viaţa, forţa vieţii". În continuare, părintele a evidenţiat rolul fundamental pe care îl are familia, şcoala şi biserica în formarea şi educaţia tinerilor, în a-i provoca să viseze, să ajungă să descopere visul lui Dumnezeu cu ei, vocaţia lor, pe care să o trăiască cu bucurie şi entuziasm, aducând roade, dăruindu-se.
Înainte de binecuvântarea finală, părintele director le-a mulţumit preoţilor prezenţi la altar, a urat bun-venit elevilor şi cadrelor didactice şi a salutat prezenţa doamnei Cristina Prăjescu, reprezentanta primarului Municipiului Roman în consiliul de administraţie al şcolii noastre, prin care a transmis gânduri de recunoştinţă şi de mulţumire domnului primar Lucian Ovidiu Micu pentru buna colaborare şi pentru sprijinul acordat. Un cuvânt aparte a adresat elevilor din clasa a IX-a, atât de la profilul teologic, cât şi de la profilul pedagogic, pe care i-a îndemnat să păşească cu speranţă, încredere şi curaj pe drumul pe care şi l-au ales, asigurându-i de toată susţinerea.
După sfânta Liturghie, elevii au mers în sălile de clasă, unde s-au întâlnit cu profesorii diriginţi şi cu preoţii formatori, au primit manualele şi au stabilit împreună obiectivele pentru noul an şcolar.
În speranţa că va exista o sincronizare de intenţii şi acţiuni în cadrul relaţiei de cooperare şcoală-familie-biserică, pornim din nou la drum sub călăuzirea şi lumina Duhului Sfânt, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, al cunoaşterii şi al ştiinţei, pentru a da randament maxim, pentru a fi capabili să depăşim orice dificultate, iar apoi, cu răbdare, să culegem roadele. Să nu uităm că lucrurile mari se realizează cu sacrificiu şi cu jertfă! Aşadar, cu Domnul înainte!
Prof. Monica Grosu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 septembrie: Roman: Deschiderea anului şcolar 2019-2020, la Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi"