Acţiunea Catolică "Sfântul Iosif" din Dieceza de Iaşi a organizat, ca în fiecare an, o zi de formare pentru cei ce animă copii din parohiile noastre. "Să descoperim bucuria de a ne dărui". Aceasta a fost tema asupra căreia au meditat tinerii animatori din zonele Bacău, Iaşi şi Roman, sâmbătă, 20 februarie 2016. La întâlnire au participat 60 de animatori. Ne-am adunat cu toţii la sediul "Iosefinilor lui Murialdo", din Roman care ne-a fost prezentat de părintele Maximilian Horlescu.
A fi animator este o misiune grea. Pentru copii tu eşti un sprijin, o alinare, un exemplu, un mentor menit să îi îndrume pe calea cea bună. Scopul acestei zile a fost formarea animatorilor pentru a putea fi cu adevărat prietenii şi îndrumătorii lor. Însă ca să putem face acest lucru trebuie mai întâi să ne dăm seama cât de importanţi suntem noi pentru ei.
La finalul zilei ne-am reunit şi am tras concluziile. În câteva ore am reuşit să ne facem prieteni noi, să ne apreciem pe noi înşine, să oferim o mână de ajutor celor necăjiţi şi ascultare celor răniţi. Am găsit noi soluţii pentru problemele parohiei, am învăţat să facem o cateheză bună şi să ne trăim viaţa după cuvântul lui Dumnezeu, dar şi să ne recreem prin jocuri şi activităţi interesante.
Însă cel mai important, am învăţat că "este mai multă fericire în a da decât în a primi". Mulţumim organizatorilor pentru cele oferite!
Pentru mai multe detalii accesaţi site-ul asociaţiei www.aciasi.ro, iar fotografiile le găsiţi pe pagina de facebook a Acţiunii Catolice Iaşi https://www.facebook.com/actiuneacatolica.
Marina Alexandra Dogariu
