Roman: Concertul caritabil "Spes mundi - Speranţa lumii"
Duminică, 26 septembrie 2021, la Biserica "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Roman, începând cu ora 19.00, a avut loc concertul caritabil "Spes mundi - speranţa lumii".
Concertul caritabil "Spes mundi - Speranţa lumii" şi-a propus să aducă în prim plan esenţa feminină şi rolul primordial al acesteia, privită prin prisma trăirilor şi exemplului Sfintei Fecioare. Candoarea, bunătatea, forţa interioară, puterea de sacrificiu, înţelegerea, acceptarea şi, mai ales, iubirea necondiţionată sunt doar câteva din multele învăţăminte de care ne aminteşte exemplul Mamei Maria. Fecioara Maria, Maica lui Isus şi a noastră, este întotdeauna alături de noi, cu blândeţea ei de mamă şi întotdeauna prezentă la căpătâiul tuturor celor aflaţi în durere şi neputinţă.
O altă latură pe care ne-am dorit să o evidenţiem este legată de caritate şi de grija pentru cei aflaţi în suferinţă, pentru că cea mai frumoasă expresie a iubirii este grija pentru celălalt.
Iată deci cum umbrela creată de un act artistic poate căpăta dimensiuni sociale de impact, rezultând acest concert caritabil şi de responsabilizare socială ce a avut drept scop strângerea de fonduri pentru vârstnicii aflaţi în nevoie. Ne-am îndreptat astfel atenţia şi iubirea către beneficiarii Programului Servicii de Îngrijire la Domiciliu, din cadrul Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi: persoane încercate de greutăţile vieţii, ce suferă din cauza singurătăţii, a stării de sănătate, a situaţiei materiale precare.
Cu fondurile strânse (4.639 lei) vom veni în sprijinul vârstnicilor din cadrul programului, ce beneficiază de servicii sociale şi socio-medicale: asistenţă socială, îngrijire medicală specializată la domiciliu, sprijin în efectuarea activităţilor de zi cu zi.
Adunaţi în jurul acestei idei nucleu, am avut parte de o echipă de artişti profesionişti ce au creat din lucrarea "Stabat Mater" a compozitorului Giovanni Battista Pergolesi un concert cvasi sincretic ce a reuşit să sensibilizeze prin cânt, cuvânt, gest, emoţie: soprana Luiza Torboli, mezzosoprana Mihaela Blându, pianista Edit Arva, actriţa Vasilica Bălăiţă, light designerul Adrian Buliga.
Părintele Iosif Iacob, directorul general al Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi, ne-a adresat un cuvânt de suflet şi mulţumire: "Grija este forma cea mai înaltă a iubirii. Aşa cum Fecioara Maria i-a fost alături lui Isus pe lemnul crucii, omenirea are grijă de atunci ca aproapele să nu rămână singur. Vă mulţumim că ne-aţi fost aproape la cel de-al patrulea moment artistic şi de rugăciune, totodată fiind şi o chemare la responsabilitate. În Roman şi în comunităţile învecinate activitatea socială este foarte bogată. Mulţumesc pe această cale tuturor lucrătorilor sociali care se dedică misiunii de slujire a aproapelui".
Ne-am simţit extrem de onoraţi la auzul cuvintelor rostite de părintele Sebastian Bilboc, parohul locului: "Mulţumim pentru acest moment de poezie, meditaţie şi rugăciune pe care l-aţi adus prin această interpretare. Alăturându-ne misiunii de îngrijire a bolnavilor la domiciliu, am dat mărturie de credinţă. Sunt mulţi oameni aflaţi în suferinţă, mai ales în aceste vremuri de grea încercare, iar prin astfel de acţiuni reuşim să le mângâiem durerea".
Aducem mulţumiri deosebite artiştilor noştri care ne-au dăruit acest concert impresionant, Bisericii Romano-Catolice "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Roman, părintelui paroh, Sebastian Bilboc pentru găzduire, implicare şi susţinerea permanentă a cauzelor nobile, parohiilor "Inima Neprihănită a Mariei", "Fericitul Ieremia Valahul" şi "Isus, Bunul Păstor" din Roman pentru susţinerea şi promovarea acestui concert caritabil, Centrului de Îngrijire la Domiciliu Roman (cu activitate în Roman, Tămăşeni, Adjudeni şi Sagna), Centrului de Îngrijire la Domiciliu Săbăoani, Centrului de Îngrijire la Domiciliu Iugani (cu activitate în Iugani, Mirceşti, Hălăuceşti, Luncaşi, Stolniceni-Prăjescu şi Cozmeşti), Centrului de Îngrijire la Domiciliu Oţeleni şi Centrului de Îngrijire la Domiciliu Butea pentru că zi de zi aduc alinare şi speranţe vârstnicilor în nevoie din aceste comunităţi, comunităţilor parohiale şi consiliilor locale din regiune care susţin activitatea centrelor şi, nu în ultimul rând, tuturor participanţilor.
Mulţumim, de asemenea, partenerilor media: Ziarul de Roman, Ziare.com.
Acest act artistic a fost prezentat şi la Iaşi pe data de 22 august, la Oneşti pe 12 septembrie, la Suceava pe 19 septembrie, iar ultima ediţie va avea loc pe 3 octombrie la Bacău.
Asociaţia Centrul Diecezan Caritas Iaşi
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26 septembrie: Roman: Concertul caritabil "Spes mundi - Speranţa lumii"
* * *
Din arhiva ercis.ro:
III. Suceava: Concertul caritabil "Spes mundi - Speranţa lumii" (19 septembrie)
II. Oneşti: Concertul caritabil "Spes Mundi - Speranţa lumii" în Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul" (12 septembrie)
I. Iaşi: Concertul caritabil "Spes mundi - Speranţa lumii" (22 august)