Când acum câteva luni, mai exact la 2 octombrie 2010, la sediul "Iosefinilor lui Murialdo" din Roman a fost inaugurat Centrul "Te Ascult", nimeni nu se gândea la un start aşa de hotărât pentru un serviciu nou, necunoscut şi, poate, văzut cu o anumită teamă. După o scurtă propagandă prin ziarele, asociaţiile şi bisericile din oraş şi din împrejurimi, oamenii au venit să vadă, să se intereseze, să se prezinte pentru a fi ascultaţi, consiliaţi, ajutaţi. Consilierea psihologică, juridică şi spirituală au avut un impact imediat, deosebit şi de mare folos. Persoanele însele, care au avut prilejul da a se folosi de acest serviciu, au fost primele şi cele mai interesate propagatoare la colegii, la prietenii lor.

Chiar dacă cifrele nu spun totul, aproape o sută de persoane s-au folosit de consiliere psihologică. De amintit că, în general întâlnirile pe care persoanele le au cu fiecare consilier nu se opresc la un prim contact, dar continuă în timp şi de mai multe ori, cât este necesar. Pe scurt, un serviciu calificat, atent şi gratuit. Fără să intrăm în miezul subiectelor discutate, putem spune că, diferitele consilieri sunt deschise la toate problemele pe care le întâmpină oamenii de azi, tinerii în mod special. Scopul Centrului "Te Ascult" este de a-i ajuta pe tineri să depăşească problemele creşterii şi ale dezvoltării fizice, sociale, psihologice, spirituale, afective şi de orientare vocaţională. Părinţii, la rândul lor, întrucât nu întotdeauna fac faţă problemelor copiilor sau au dificultăţile lor personale şi de cuplu, aici, la Centrul "Te Ascult" pot să găsească un sprijin adecvat. Dorinţa consilierilor centrului "Te Ascult" din Roman este de a continua serviciul lor cu o pregătire profesională la înălţime, cu disponibilitatea lor primitoare, înţelegătoare şi rezervată în folosul tuturor persoanelor din Roman şi din împrejurimi, cu o deschidere totală faţă de toţi oameni fără deosebire de starea lor socială, de confesiune. Dacă se poate face o diferenţă, va fi una pentru persoanele dezavantajate, pentru cei care trudesc mai mult în viaţă.

Pentru a programa orice consiliere, sunaţi la numărul telefonic 0760/608586, marţi şi sâmbătă dimineaţă, de la 9.00 la 13.00, sau miercuri, joi şi vineri, de la ora 14.00 la ora 18.00.

O întâlnire specială de notat şi de neuitat: Comunitatea "Iosefinii lui Murialdo", în colaborare cu cele patru parohii catolice din Roman şi cu Centrul Diecezan pentru Pastoraţia Tinerilor, organizează sâmbătă, 9 aprilie 2011, la Cercul Militar din Roman, o masă rotundă cu temă "Urgenţă educativă: părinţi şi tineri într-o paşnică şi constructivă confruntare",.

Pr. Fabio Volani, CSI