Roman: Al VIII-lea turneu de fotbal interparohial "Sf. Leonardo Murialdo"

În perioada 27-29 aprilie 2011 s-a desfăşurat al VIII-lea turneu de fotbal interparohial "Sfântul Leonardo Murialdo", organizat de Iosefinii lui Murialdo, pe terenurile a patru şcoli din Roman.

În cadrul acestei competiţii, datorită numărului considerabil de parohii înscrise (17), au fost împărţite în 4 grupe, fiind mai apoi divizate în două campionate (Grupa A cu B şi C cu D).

După îndelungi victorii şi înfrângeri, s-a ajuns şi la finală, unde în primele două grupe au jucat parohiile Roman "Isus Bunul Păstor" cu Iugani, de unde a ieşit câştigătoare cea din Iugani cu scorul de 1-0; iar în ultimele două grupe, Parohia "Sf. Iosif" din Săbăoani a învins pe cea din Sagna la loviturile de departajare.

Aşadar, în ciuda discrepanţelor existente pe parcursul meciurilor, inevitabile de altfel, în mare parte, jucătorii au dat dovadă de mult fair-play şi de o puternică dorinţă de a se distra şi de a-şi reprezenta parohia din care fac parte. Pe scurt, aceste activităţi şi-au împlinit menirea de a-i distra şi anima pe tineri într-un mod cât mai plăcut.

Aceste patru finaliste sunt aşteptate în ziua de 22 mai la sediul Iosefinilor lui Murialdo, unde va avea loc "Supercupa Murialdo".

Ionuţ Ciobanu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 27-29 aprilie: Roman: Al VIII-lea turneu de fotbal interparohial

Conținut extern de la Google Acest furnizor extern nu poate fi încărcat direct pe ERCIS.