Roma: O nouă vocaţie pentru Congregaţia "Sfântul Iosif" - Iosefinii lui Murialdo

Sâmbătă, 20 septembrie 2025, a fost un moment important pentru Congregaţia "Sfântul Iosif": prima profesiune călugărească a tânărului Anton Barticel, originar din Parohia "Trupul şi Sângele Domnului" din Horleşti, în cadrul Liturghiei celebrate în Biserica "Leonardo Murialdo" din Roma (Italia).

Drumul său spre viaţa consacrată a început în urmă cu patru ani, când a cunoscut spiritualitatea iosefină. După doi ani de apropiere şi colaborare, a cerut să înceapă anul de postulandat, iar în septembrie 2024 a început noviciatul în Roma, în Parohia "Sfântul Leonardo Murialdo".

La celebrarea de sâmbătă, prezidată de pr. Carmelo Prestipino, CSI, au luat parte confraţi ai congregaţiei, tineri din grupurile parohiale unde a desfăşurat activităţi de apostolat, precum şi prieteni şi cunoscuţi din ţară şi din Italia.

Mulţumim Domnului pentru darul acestei vocaţii şi ne rugăm pentru ca Biserica şi congregaţia noastră să fie susţinute prin noi chemări la viaţa consacrată.

Începând cu luna octombrie, tânărul "profes" va continua formarea prin studiile de filosofie la Viterbo (Italia).

Comunitatea Iosefinii lui Murialdo - Roman

Conținut extern de la Facebook Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe Facebook ↗