La invitaţia părintelui Isidor Iacovici, responsabilul misiunii române a catolicilor de rit latin din Roma, în ziua de duminică, 8 noiembrie 2009, cardinalul Agostino Vallini, vicarul general al papei pentru Dieceza de Roma, a prezidat sfânta Liturghie la ora 18.00, în biserica "San Vitale" din via Nazionale, nr. 194, din Roma, la care a concelebrat PS Petru Gherghel, înconjurat de mai mulţi preoţi români, precum şi numeroşi membri ai comunităţii românilor catolici din Roma.

A fost prima dată când un cardinal vicar al Diecezei de Roma s-a aflat în mijlocul comunităţii catolicilor români, care s-au pregătit intens pentru acest moment.

PS Petru Gherghel se află la Roma pentru a participa la Cel de-al VI-lea Congres Mondial pentru Pastoraţia Migranţilor şi Refugiaţilor, care se desfăşoară în perioada 9-12 noiembrie 2009, a cărui temă este "Un răspuns la fenomenul migrator în era globalizării".

Adaptare după Radio Vatican de Iustian-Ionuţ Petre