Roma: ÎPS Aurel Percă la Sfânta Liturghie din Duminica Milostivirii în comunităţile catolice române

Aflându-se la Roma cu ocazia funeraliilor Papei Francisc şi la invitaţia pr. Isidor Iacovici, comunităţile catolice române de la San Vitale şi Grotte Celoni au avut bucuria prezenţei la Sfânta Liturghie de duminică, 27 aprilie 2025, a IPS Aurel Percă, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti.

La toate cele trei Liturghii, în cadrul omiliilor sau în salutul său, ÎPS Aurel a adresat cuvinte pline de speranţă care au explicat atât lecturile sfinte, cât şi numele cu care ne-am obişnuit pentru a vorbi despre duminica a doua din Timpul Pascal: Duminica Albă, Duminica Tomei sau Duminica Milostivirii.

Cu multă insistenţa arhiepiscopul a vorbit despre milostivirea lui Dumnezeu, anul acesta fiind al 25-lea an în care, din voinţa Papei Ioan Paul al II-lea, se celebrează această sărbătoare a Îndurării lui Dumnezeu în întreaga Biserică Catolică.
 
 
 
 
 
 
 
 

La Sfânta Liturghie de la ora 16.00 de la San Vitale s-au adunat în jurul sfântului altar împreună cu IPS Aurel şi Monseniorii Anton Lucaci, Claudiu Carteş şi Pierpaolo Felicolo (director general al Fondazione Migrantes), alături de preoţii studenţi din Arhidieceza de Bucureşti şi din Dieceza de Iaşi.

La sfârşitul fiecărei Liturghii am cântat recviem pentru Papa Francisc şi ceilalţi răposaţi ai noştri.

La ieşirea din biserică credincioşii au putut rămâne într-o atmosferă de împărtăşire fraternă pentru a-l saluta personal pe păstorul Arhidiecezei de Bucureşti.

Pr. Iosif Ghiuzan

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 27 aprilie: Roma: ÎPS Aurel Percă la Sfânta Liturghie din Duminica Milostivirii în comunităţile catolice române