După ce, joi, 11 octombrie 2012, a participat alături de Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea în Piaţa "Sfântul Petru" din Roma, la deschiderea oficială a Anului Credinţei la nivel universal, duminică, 14 octombrie 2012, PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a deschis în mod oficial Anul Credinţei şi la comunitatea română din Roma-Casilina.

Evenimentul l-a avut printre protagonişti şi pe pr. Isidor Iacovici, parohul comunităţii românilor din Roma, sub a cărui păstorire se află şi comunitatea din Roma-Casilina.

Aflat la Roma ca delegat din partea Conferinţei Episcopilor din România, în vederea Sinodului Episcopilor, PS Petru Gherghel a ţinut să împărtăşească românilor prezenţi la sfânta Liturghie o parte din trăirile avute în cadrul Sinodului, încă în desfăşurare în Cetatea Eternă, dar şi satisfacţia de a se fi aflat printre concelebranţii sfintei Liturghii de deschidere a Anului Credinţei, alături de Sfântul Părinte.

Episcopul a ţinut să amintească la predică, printre temele des întâlnite în cadrul Sinodului, datoria pe care o are familia de a da mărturie. "Viaţa - a spus episcopul - este vocaţia pe care trebuie s-o împlinească fiecare om. Iar familia, care prin excelenţă este sanctuarul vieţii, trebuie să fie prima care s-o mărturisească prin iubirea, credinţa şi speranţa membrilor ei".

La rândul său, pr. Isidor Iacovici, în ideea de a marca cât mai profund Anul credinţei, pe lângă multele posibilităţi existente, a decis ca în ultima duminică a lunii să fie o predică tematică, pe marginea articolelor din Crez.

Ca de obicei, la sfârşitul sfintei Liturghii, PS Petru Gherghel a împărţit binecuvântarea celor prezenţi, exprimându-şi satisfacţia de a fi fost din nou prezent printre românii care, conform dorinţei lui Cristos, exprimată sfântului Paul, au ales să de-a mărturie despre credinţa lor şi la Roma.

Pr. Felician Tiba

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Roma-Casilina: PS Petru Gherghel la deschiderea Anului Credinţei în comunitatea română