Reflecţie la Duminica Floriilor
Isus a intrat în Ierusalim ca să-şi întâlnească Mireasa şi s-o îmbrăţişeze cu iubirea crucii.
Scriitorul italian, Giovanni Papini (1881-1956), în cartea sa Viaţa lui Isus, privind cu ochii sufletului şi ai credinţei spre intrarea lui Isus în Ierusalim, de Florii, a spus că îl vede pe Isus ce intră în Ierusalim, ca pe un mire plângând de iubire, ca pe un mire iubitor care vine să-şi întâlnească scumpa sa mireasă, fiica Sionului, pentru a o mângâie prin învăţăturile şi minunile sale şi pentru a o mântui prin suferinţele şi moartea sa.
Iar sfântul Bernard (1091-1153), privind cu aceiaşi ochi ai sufletului şi ai credinţei, la aceeaşi intrarea a lui Isus în Ierusalim, spune şi el: "Isus care a fugit atunci când oamenii au voit să-l facă rege, s-a prezentat de bunăvoie atunci când oamenii au hotărât să-l răstignească".
Iar următoarea povestire, cred că ar face mai uşor de înţeles, spusele mai sus, dar şi Floriile.
Spune o povestire că, o fată oarbă se dispreţuia pe sine pentru că nu putea vedea. Dispreţuia şi pe toată lumea, în afară de prietenul ei. Într-o zi fata i-a spus prietenului ei că, dacă ar putea vedea lumina, atunci ea s-ar mărita cu el. Într-o zi norocoasă cineva i-a donat fetei oarbe o pereche de ochi. Atunci ea a văzut totul şi l-a văzut şi pe prietenul ei. Acesta apoi a întrebat-o: "Acum că poţi vedea, te măriţi cu mine?" Fata a rămas şocată când a văzut că prietenul ei este orb şi i-a spus: "Îmi pare rău, dar nu mă pot mărita cu tine pentru ca eşti orb". Prietenul ei a plecat îndurerat şi i-a spus: "Te rog sa ai grija de ochi mei..."
Acel tânăr generos care a renunţat la ochii săi pentru persoana iubită poate fi o imagine pală a lui Isus, care din dragoste pentru noi, care eram morţi din cauza păcatelor noastre (cf. Ef 2,1) a murit de bunăvoie pentru ca noi să putem trăi veşnic fericiţi. Iar acea tânără ingrată care îşi respinge binefăcătorul poate fi întruchiparea omului care îl respinge pe Mântuitorul său.
Isus a intrat astăzi de bunăvoie în Ierusalim, ca să primească nedreapta acuzarea şi condamnarea la moarte (cf In 10,18), nu numai ca să-i lase Miresei sale iubite ochii săi, prin care să poată vedea clar diferenţa dintre realităţile pământeşti şi cele cereşti, dar Isus intrat astăzi în Ierusalim şi pentru multe alte motive. Iată doar câteva dintre ele:
- ca să-i lase miresei sale iubite trupul său jertfit ca hrană şi sângele său vărsat ca băutură, şi pe amândouă ca medicamente ale nemuririi (cf In 6,53-55)
- ca să ia asupra sa fiinţa ei întreagă, cu toate infirmităţile şi poverile ei, mai ales povoara păcatelor şi a osândei pentru ele (cf. In 1,29), şi să moară împreună cu ele pe cruce, pentru ca apoi înviind să o învie şi pe ea cu viaţa sa neprihănită şi cu dreptul său la moştenirea împărăţiei cerului (cf Rm 6,6)
- ca murind, înviind din morţi şi înălţându-se la Tatăl Ceresc, să i-l trimită şi pe Duhul Sfânt, care să-i amintească de el şi de învăţătura lui, ca să o lumineze şi să o întărească într-o trăire asemănătoare cu a lui (cf. In 16,13-15), ca să-i descopere slujirea şi iubirea ca mod nou de viaţă (cf. Mc 10,45), ca să o spele de păcate şi pentru ca la sfârşit să o învie şi pe ea, aşa cum l-a înviat pe el. (cf. Rom 8,11).
Isus a intrat astăzi de bunăvoie în Ierusalim, ca să fie acuzat şi condamnat pe nedrept, ca să fie răstignit şi ucis pe cruce, pentru mântuirea Miresei sale, căci ea datoriră căderii în păcat, zăcea acum în corupţie morală şi instituţională: ca marii dregători ai timpului; ca marii preoţi ai Domnului; ca mai marii farizei şi învăţători ai poporului; ca mai marii cărturari legiuitori ai neamului; ca toţi cei care au strigat şi vor striga împotriva lui; ca toţi cei care au cerut şi vor cere condamnarea lui la moarte; ca toţi cei care asemenea lui Baraba vor fi condamnaţi de tribunalele omeneşti pentru fărădelegile lor; ca toţi cei ce s-au lepădat şi se vor lepăda de Isus; sau altfel spus, ca toţi cei care au căzut în păcat şi moarte... căci şi toţi aceştia erau oiţele risipite ale Tatălui, şi aceştia constituiau mireasa lui ingrată, căci şi aceştia i-au fost daţi spre mântuire de către Tatăl (cf. Lc 19,9).
De aceea spunem şi noi cu sfântul Ambrozie (339-397) că Isus a intrat astăzi de bunăvoie în Ierusalim, ca să fie acuzat şi condamnat pe nedrept, ca să fie răstignit şi ucis pe cruce, de dragul şi pentru mântuirea miresei sale, "pentru că el din veşnicie ştia ca i se va da o cruce pentru mântuirea lumii, pentru că el din veşnicie ştia că acesta era singurul fel de moarte în care trebuie sa întinzi mâinile, pentru că el din veşnicie ştia că numai prin acest fel de moarte se putea să-ţi sfârşeşti viaţa îmbrăţişând pe toţi cei pe cei care îi iubeşti şi care acum erau risipiţi (cf. In 11,52), pentru că numai aşa îmbrăţişaţi îi putea aduce înapoi în casa Tatălui".
Iar această întoarcere acasă la Tatăl ceresc a celor amăgiţi, rătăciţi sau împrăştiaţi, a început imediat după înviere. Dar ea nu s-a făcut numai prin întoarcerea lui Petru care s-a lepădat şi a ucenicilor fricoşi care au fugit, ci s-a făcut şi cu acceptarea învăţăturii lui Isus de către mulţi dintre preoţi, farizei şi cărturari care atunci s-au împotrivit lui Isus; s-a făcut şi cu primirea mântuirii de către tâlharul din dreapta crucii; s-a făcut şi cu întoarcerea lui Baraba şi a multora ca el, s-a făcut şi prin convertirea persecutorului Saul; s-a făcut şi prin convertirea lui Cornelius şi a lui Longinius; s-a făcut şi se face şi astăzi cu întoarcerea multora asemenea lor, şi se va mai face încă până la Parusie. O mică parte din cei convertiţi sunt consemnaţi în Cărţile Vieţii Sfinţilor, iar cea mai mare parte sunt consemnaţi în Cartea Vieţii (cf. Ap 13,8),
Întrebările care se pun astăzi şi pentru noi, cei care celebrăm Intrarea lui Isus în Ierusalim, sunt următoarele:
1. Dacă şi noi, asemenea celor dinaintea noastră, despre care am amintit mai sus, i-am acceptat iubirea lui Isus de la Cruce şi ne-am întors acasă la Tatăl prin convertire autentică; dacă şi noi ne-am plecat cu adevărat genunchiul în faţa lui (cf. Fil 2,10), după ce am văzut plânsul lui Isus pentru noi şi localităţile noastre (cf. Lc 19,41), după ce am văzut suferinţele şi moartea lui Isus în locul nostru (cf. Is 50,4-7; Mc 15,1-39), după ce am văzut Înălţarea şi eforturile lui Isus de a ne atrage la sine (cf. In 12,32)?
2. Iar dacă vom spune că am acceptat iubirea lui şi că ne-am convertit, întorcându-ne acasă la Tatăl, putem oare dovedi aceasta prin fapte, mai exact putem spune că proclamăm noi oare această iubire de la cruce (cf. Fil 2,11) continuăm noi oare lucrarea lui Isus în lume, îi iubim noi oare pe păcătoşi, Mireasa înstrăinată a lui Isus din timpul nostru, ne rugăm şi ne jertfim cu iubire pentru ei, îi îmbrăţişăm noi pe toţi oamenii cu o dragoste asemănătoare cu a lui Isus de la cruce?
Dacă n-am făcut încă aceste lucruri, suntem încă nişte ingraţi, asemenea fetei oarbe care a primit ochii, suntem încă nişte spectatori cruzi ai Patimilor Domnului, care nu vor avea niciodată parte de roadele iubirii sale de la cruce. Dacă n-am făcut încă asta până acum, să ne grăbim să o facem, căci timpul care ne-a mai rămas este foarte scurt (cf. 1Cor 7,29).
"Nimeni nu are o dragoste mai mare decât aceasta, ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc" (In 15,13-14).
"Pildă v-am dat, ca precum am făcut eu, aşa să faceţi şi voi" (In 13,15). "Căci prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă veţi avea iubire unii faţă de alţii" (In 13,35).
"Fiţi imitatorii lui Dumnezeu ca nişte copii iubiţi şi trăiţi în iubire după cum şi Cristos ne-a iubit pe noi şi s-a oferit lui Dumnezeu pentru noi ca ofrandă şi jertfă de bună mireasmă" (Ef 5,1-2).
Pr. Ioan Lungu
