Emisiunea "Planeta creştină" realizată de pr. Cristian Bîrnat şi difuzată pe postul "Radio Maria" luni, 23 octombrie 2017, a avut ca subiect misiunea română din Sololo, Kenya. Au fost intervievaţi: pr. Cristian Pişta, parohul misiunii, pr. Aurelian Herciu, vicar parohial, şi PS Peter Kihara, episcop al Diecezei de Marsabit, Kenya.
Parohia Sololo este situată la extremitatea nordică a Diecezei de Marsabit, la frontiera cu Etiopia. Parohul comunităţii este pr. Cristian Pişta, originar din Bacău. A fost hirotonit preot în anul 2007, la Iaşi. A activat ca vicar în Parohia "Bărăţia", Bucureşti. În prezent, este preot misionar "fidei donum" al Arhidiecezei de Bucureşti.
Părintele a prezentat un cadru general al parohiei pe care o păstoreşte, amintind când s-a auzit pentru prima dată numele lui Isus în Sololo şi cine au fost primii misionari. El a făcut parte din prima serie de seminarişti de la Institutul din Iaşi care a făcut anul pastoral în Kenya. În cadrul emisiunii, a făcut o comparaţie între anul 2005, când era seminarist, şi anul 2017, când este preot paroh al misiunii.
În finalul interviului, părintele a expus cum anume are loc o prima evanghelizare într-o comunitate care nu a auzit de Cristos.
În aceeaşi parohie, Sololo, părintele Cristian Pişta este secondat de un alt preot al Arhidiecezei de Bucureşti, părintele Aurelian Herciu, originar tot din Bacău şi chiar din aceeaşi parohie "Sfânta Cruce". A fost sfinţit preot în 2013, la Bucureşti, de către PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti. După o experienţă ca vicar în Parohia "Toţi sfinţii" din Craiova, a mers în Kenya ca misionar. Părintele Aurelian a conturat relaţiile care există între ei, ca preoţi, şi credincioşii din parohie. De asemenea, a precizat, în cadrul interviului, care este noutatea adusă localnicilor vestirea lui Cristos şi cum ar fi arătat viaţa lor dacă nu ar fi avut acces la Evanghelie.
Încununarea emisiunii "Planeta creştină" a fost punctată prin cuvântul PS Peter Kihara, episcopul Diecezei de Marsabit, acolo unde activează mai mulţi preoţi din România. Dieceza de Marsabit are 53 de ani. A luat fiinţă prin desprinderea din Arhidieceza de Nyeri. Are o suprafaţă de 78.000 km2, fiind a doua dieceză ca mărime din Kenya, având 38.000 de catolici.
În repetate rânduri şi-a exprimat recunoştinţa faţă de bunăvoinţa episcopilor celor două dieceze, Iaşi şi Bucureşti, pentru generozitatea manifestată prin trimiterea unor preoţi în sprijinul activităţii de evanghelizare.
*
Kenya este o ţară în est-centrul Africii. Capitala este Nairobi. Se mărgineşte cu Etiopia la nord, Somalia la est, Tanzania la sud, Uganda la vest şi Sudanul de Sud la nord-vest, Oceanul Indian formând graniţa ei sud-estică.
Colonizată iniţial de arabi, apoi de populaţia africană bantu, care însumează astăzi peste 70 procente din populaţia ţării, Kenya devine în secolul al XV-lea, prin portul său Mombasa, un centru comercial important în coasta de nord est a Africii, datorită aşezării sale geografice, ca nod de legătură între Africa şi Asia de sud. În 1498 exploratorul portughez Vasco da Gama a vizitat ţara şi a descris-o drept un nod comercial important în regiune. După anul 1505, Kenya a devenit colonie portugheză. Datorită importanţei sale comerciale, în Mombasa, portughezii au construit Fortul Isus, care a apărat oraşul de invazii străine mai bine de două secole. În secolul al XVIII-lea, portughezii au părăsit regiunea, aceasta fiind ocupată de triburile arabe Omani. În secolul XIX, Germania şi Marea Britanie îşi dispută hegemonia asupra ţării, aceasta intrând în stăpânirea Marii Britanii. Kenya devine independentă la 12 decembrie 1963. Un an mai târziu, în 1964, Kenyatta devine primul preşedinte kenyan.
Pr. Cristian Bîrnat
* * *
Înregistrarea emisiunii:
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Radio Maria, emisiunea "Planeta creştină", ediţia "Misionari în Sololo, Kenya" (23 octombrie 2017)
