Programul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei şi al Centrului "Gaudium et Spes" din Traian în anul 2026
An de an, Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, în colaborare cu Centrul "Gaudium et Spes" din Traian, jud. Neamţ, oferă credincioşilor Diecezei de Iaşi oportunitatea de a participa la diferite întâlniri de formare sau exerciţii spirituale.
Şi anul acesta, cei care doresc, pot accesa o anumită întâlnire şi se pot înscrie din timp la cei în drept.
Dincolo de programul deja fixat, Centrul "Gaudium et Spes" oferă posibilitatea credincioşilor din parohii de a participa, fie doar în ziua de sâmbătă, fie întregul weekend, la cursuri de formare sau zile de reculegere tematice alături de comunitatea de provenienţă sau împreună cu alte comunităţi.
Programul propus de către Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, atât la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian, cât şi în centrele decanale, este cel indicat mai jos.
De asemenea, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian organizează diferite întâlniri şi Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, la fel, după programul indicat mai jos.
-
Ianuarie
-
10 ianuarie: Curs pentru logodnici la Centrul "Gaudium et Spes" Traian
-
17 ianuarie: Întâlnirea de iarnă cu familiile "Un weekend cu familiile în familie" (a XIII-a)
-
17-18 ianuarie: Curs formare Oficiul pentru Cateheză
-
31 ianuarie: Întâlnire cu foştii logodnici din 2025
-
-
Februarie
-
7 februarie: Întâlnire cu logodnicii din 2016 şi 2021
-
14 februarie: Întâlnire prilejuită de sărbătoarea Sfântul Valentin (seara)
-
21 februarie: Întâlnirea de primăvară cu persoanele văduve (a XI-a)
-
-
Martie
-
7 martie: Zi de reculegere cu profesorii
-
7 martie: Zi de reculegere cu Ordo virginum
-
8 martie: Întâlnire cu mamele (seara)
-
14 martie: Consiliul Pastoral Diecezan
-
14-15 martie: Curs formare Oficiul pentru Cateheză
-
-
Aprilie
-
5 aprilie: Paştele
-
12 aprilie: Întâlnire cu familia rănită (a X-a)
-
15 aprilie: Consiliul Prezbiteral
-
18 aprilie: Curs pentru logodnici la Centrul "Gaudium et Spes" Traian
-
25 aprilie: Întâlnirea de primăvară cu familiile "Cu familia la Emaus"
-
-
Mai
-
8-10 mai: Curs Metoda catehetică "Kett"
-
9 mai: Curs pentru logodnici la Centrul "Gaudium et Spes" Traian
-
16 mai: Curs pentru logodnici la Bacău "Sfântul Nicolae"
-
16-17 mai: Curs formare Oficiul pentru Cateheză
-
23 mai: Curs pentru logodnici la Iaşi "Adormirea Maicii Domnului"
-
30 mai: Curs pentru logodnici la Moineşti
-
-
Iunie
-
5-7 iunie: Curs Metoda catehetică "Kett"
-
6 iunie: Curs pentru logodnici la Piatra Neamţ "Sfântul Iosif Muncitorul"
-
13 iunie: Curs pentru logodnici la Suceava
-
20 iunie: Curs pentru logodnici la Centrul "Gaudium et Spes" Traian
-
23-26 iunie: Exerciţii spirituale cu fecioarele consacrate
-
27 iunie: Curs pentru logodnici la Bacău "Sfântul Nicolae"
-
-
Iulie
-
4 iulie: Curs pentru logodnici la Iaşi "Adormirea Maicii Domnului"
-
25 iulie: Curs pentru logodnici la Centrul "Gaudium et Spes" Traian
-
25 iulie: Întâlnire cu persoanele văduve şi cu persoanele vârstnice la Centrul "Gaudium et Spes" Traian (a IV-a)
-
-
August
-
1 august: Întâlnirea Diecezană a Familiilor la Prăjeşti (a XIII-a)
-
2-8 august: Exerciţii spirituale pentru persoanele consacrate
-
-
Septembrie
-
5 septembrie: Întâlnire cu rudele preoţilor (a IV-a)
-
12 septembrie: Întâlnire cu rudele persoanelor consacrate (a III-a)
-
26 septembrie: Consiliul Pastoral
-
-
Octombrie
-
10 octombrie: Zi de formare pentru Ordo virginum
-
24 octombrie: Întâlnirea de toamnă cu familiile "Toamna se numără bobocii" (a VI-a)
-
-
Noiembrie
-
11 noiembrie: Consiliul Prezbiteral
-
14 noiembrie: Întâlnirea de toamnă cu persoanele văduve (a IX-a)
-
Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastoraţia Familiei
Centrul "Gaudium et Spes" Traian