În fiecare duminică şi în sărbătorile de poruncă puteţi asculta Liturghia transmisă din catedrala "Adormirea Maicii Domnului" la Radio Iaşi între orele 08.03 şi 09.00 pe unde medii (AM) - 1053 KHz, precum şi pe internet (www.radioiasi.ro).
Proiectul cu privire la difuzarea sfintei Liturghii duminicale a fost demarat în martie 2006. Din anul 2008 proiectul cuprinde şi Liturghiile pentru sărbătorile din cursul săptămânii.
Predicile din cadrul acestor Liturghii sunt structurate în funcţie de perioadele anului liturgic (timpul Adventului, timpul Crăciunului, timpul Postului Mare, timpul Paştelui, Timpul de peste an, sărbători şi solemnităţi) sau în funcţie de predicator, în ordine alfabetică. Cea mai mare parte a acestor predici pot fi găsite pe situl www.ercis.ro la secţiunea Bibliotecă > Predici/Meditaţii, unde pot fi citite, ascultate sau chiar descărcate de către toţi cei interesaţi.
Deocamdată (la 23 martie 2009) sunt 126 de predici (text scris) şi peste 162 de predici înregistrate, iar numărul predicatorilor este de 61. Printre predicatori sunt: PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, preoţi profesori de la Institutul Teologic din Iaşi, preoţi de la parohiile din Iaşi şi din comunităţile învecinate ca şi din alte localităţi ale diecezei.
Liviu Crişmaru