În săptămâna 20-26 iunie 2011, a avut loc în Parohia Romano-Catolică "Preasfânta Treime" din Prăjeşti, tabăra pentru copii cu tema "Valoarea faptelor bune", organizată de 20 de cercetaşi din Parohia Romano-Catolică "Sfânta Cruce" Bacău, împreună cu 10 animatori din Prăjesti şi cu toată susţinerea preoţilor franciscani Pr. Paroh Pişta Gheorghe şi a părintelui vicar Cherecheş Cristian-George, cărora le mulţumim din suflet. La acest campus au participat 90 de copii din parohie.

Pe durata celor şapte zile, activităţile practice, jocurile, cântecele, concursurile şi bucuria de a fi împreună s-au împletit armonios cu activităţile spirituale precum discuţiile şi cateheza, recitarea sfântului Rozariu şi participarea la sfânta Liturghie şi la sacramente.

Pentru fiecare zi de campus copiii au trebuit să răspundă provocării generale lansate de organizatori, de a lăsa această lume un pic mai bună decât au găsit-o, încercând să facă în fiecare zi măcar câte o faptă bună, oricât de mică şi neînsemnată ar părea ea, punând pentru fiecare dintre acestea câte o faţă zâmbitoare pe panourile special realizate în acest scop, şi nu mare ne-a fost surprinderea când, la finalul acestei săptămâni, am văzut panourile pline de faptele bune ale copiilor.

De asemenea, fiecare zi de tabără a adus activităţi noi precum: ştafete, atelier de obiecte zburătoare, atelier de turnat forme din ipsos, atelier de modelaj din lut, atelier de origami, bansuri şi scenete, toate acestea fiind adunate cu grijă într-o expoziţie şi un spectacol de final de campus, la care a fost invitată toată comunitatea locală.

Trăgând linie, această săptămână a însemnat foarte mult atât pentru tinerii animatori implicaţi, cât şi pentru comunitatea din Prăjeşti, iar în urma a tot ceea ce s-a realizat (s-au legat prietenii, s-au trăit momente deosebite, s-au desfăşurat activităţi noi şi utile) am considerat că este un mare câştig dorinţa copiilor din Prăjeşti de a continua activităţile acestei tabere, iar a animatorilor din comunitate, de a se implica în mod activ în acest proiect de viitor.

Pentru toate acestea dar mai ales pentru copiii, tinerii şi preoţii din Prăjeşti, îi mulţumim lui Dumnezeu şi ne punem speranţa că din toamna acestui an vom continua munca începută, sub forma unui nou grup de cercetaşi.

Lucia Pal

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20-26 iunie: Prăjeşti: Tabăra pentru copii "Valoarea faptelor bune"