În biserica parohială din Prăjeşti, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 11.00 din ziua de duminică, 9 septembrie 2007, prezidată de pr. Ion Ciuraru, ministru provincial, 18 fraţi novici au profesat pe o perioadă de un an sfaturile evanghelice de ascultare, curăţie şi sărăcie în Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, Provincia "Sf. Iosif" din România.
Liturghia a început cu procesiunea din "Casa de Noviciat" spre biserică. În cuvântul de introducere, pr. Eugen Blăjuţ jr., magistrul novicilor, l-a salutat pe părintele provincial, precum şi pe preoţii, persoanele consacrate şi toţi oaspeţii veniţi să-i însoţească pe cei 18 novici în această zi a consacrării lor prin voturile religioase. Pr. Eugen a ţinut să salute şi să mulţumească într-un mod deosebit credincioşilor din Prăjeşti care atât spiritual cât şi material au contribuit la formarea fraţilor novici.
A urmat Liturgia penitenţială şi Liturgia cuvântului, în cadrul căreia pr. Ştefan Acatrinei, vicar provincial, a ţinut şi cuvântul de învăţătură.
După Liturgia cuvântului a urmat ritualul profesiunii religioase temporare, cei 18 fraţi, câte trei, s-au apropiat de părintele provincial în mâinile căruia au profesat cele trei sfaturi evanghelice pe o perioadă de un an.
A urmat Liturgia euharistică, în timpul ofertoriului fraţii neoprofeşi intonând imnul lor compus pentru această sărbătoare.
Înainte de încheiere, pr. Fabian Iacob, parohul de Prăjeşti, a ţinut să mulţumească Domnului pentru nenumăratele haruri de care se bucură comunitatea parohială din Prăjeşti, atât în această zi a profesiunii cât şi pe durata întregului an şi asta şi datorită prezenţei fraţilor novici în comunitatea parohială. Pr. Fabian a mulţumit şi tuturor oaspeţilor în frunte cu pr. prov. Ion Ciuraru, confraţii preoţi şi familiarii fraţilor neoprofeşi.
Au urmat mulţumirile exprimate de fraţii neoprofeşi, mulţumiri adresate Domnului pentru darul vieţii, al credinţei şi al vocaţiei, precum şi pentru ajutorul şi călăuzirea de fiecare zi; mulţumiri au fost adresate şi părinţilor pentru colaborarea la planul divin pentru fiecare frate neoprofes în parte; părintele provincial a primit mulţumirile fraţilor neoprofeşi pentru toată grija pe care a avut-o faţă de ei şi pentru primirea voturilor şi acceptarea în familia franciscană; au urmat mulţumiri deosebite adresate echipelor de formare pe care fraţii neoprofeşi le-au avut până acum la liceu, la postulandat şi în mod deosebit la noviciat; mulţumiri deosebite au fost adresate tuturor rudelor, prietenilor, preoţilor şi persoanelor consacrate care au luat parte la această sărbătoare şi bucurie a fraţilor neoprofeşi; nu în ultimul rând, neoprofeşii au mulţumit credincioşilor din Prăjeşti pentru tot sprijinul spiritual şi material, precum şi persoanelor care s-au ocupat de pregătirea hranei de fiecare zi.
Înainte de binecuvântarea finală, pr. prov. Ion Ciuraru a ţinut să aducă un cuvânt de mulţumire comunităţii parohiale din Prăjeşti pentru tot ajutorul şi toată atenţia acordată fraţilor din noviciat.
A urmat binecuvântarea finală şi procesiunea spre "Casa de Noviciat", unde toţi oaspeţii au avut ocazia să-i felicite pe fraţii neoprofeşi şi să ia parte la o agapă frăţească.
Fraţii neoprofeşi sunt:
Gheorghiţă Aghergheloaei, din Buruieneşti (NT);
Cristian Aiojoaei, din Gherăieşti (NT);
Marius Alistar, din Faraoani (BC);
Marcel Balint, din Pildeşti (NT);
Sergiu Bolog, din Sagna (NT);
Andrei-Augustin Buhocianu, din Luizi-Călugăra (BC);
Emanuel Ciobanu, din Roman - Parohia Fericitul Ieremia;
Irinel Doboş, din Fărcăşeni (IS);
Eduard Enăşcuţ, din Traian (NT);
Sergiu-Cătălin Farcaş, din Târgu Frumos (IS);
Daniel Gal, din Luizi-Călugăra (BC);
Iulian Ghiuzan, din Adjudeni (NT);
Corneliu Horvat, din Luizi-Călugăra (BC);
Iosif Mihai, din Floreşti (BC);
Petru-Ciprian Munteanu, din Paşcani (IS);
Iosif Robu, din Săbăoani (NT);
Romeo Sumănaru, din Luizi-Călugăra (BC);
Sebastian Vereş, din Luizi-Călugăra (BC).
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în secţiunea "Album foto" de pe www.ofmconv.ro.
