|
| © Vatican Media |
În a noua meditaţie de la exerciţiile spirituale din Aula "Paul al VI-lea", a cărei sinteză o publicăm, predicatorul Casei Pontificale se opreşte asupra conceptului biblic al odihnei care nu este inactivitate, ci condiţie de plinătate şi satisfacere. Înainte de cuvintele călugărului, Monseniorul Viola, secretar al Dicasterului pentru Cultul Divin, transmite, în numele Curiei, apropierea şi rugăciunea pentru Papa Francisc, la aniversarea alegerii sale.
Viaţa veşnică este un dar prezent deja, dar adesea cu greu îi înţelegem un aspect fundamental: odihna. Încă de mici, suntem obişnuiţi să auzim rugăciunea: "Odihna veşnică dă-le-o lor, Doamne, şi lumina fără de sfârşit să le strălucească. Să se odihnească în pace. Amin". Ideea unei veşnicii bazate pe odihna veşnică pare dezamăgitoare, ca şi cum viaţa s-ar termina cu o dormire infinită. Însă această percepţie se naşte dintr-un echivoc profund: vedem odihna numai ca inactivitate, în timp ce în viziunea biblică este o condiţie de plinătate şi satisfacere.
Însuşi Dumnezeu a trăit odihna, când Isus, după cruce, a fost depus în mormânt. Acest moment nu este o inerţie sterilă, ci împlinirea unei lucrări, aşa cum relatează o veche omilie despre Sâmbăta Sfântă: "Dumnezeu a murit în trup şi a coborât să zdruncine împărăţia iadului". Cristos se odihneşte, şi totuşi acţionează în mod misterios, eliberându-i pe prizonierii din iad. Asta ne învaţă că a ne opri nu înseamnă a fi inutili, ci a şti să îmbrăţişăm timpul cu încredere, fără a urmări o activitate frenetică şi sterilă.
Astăzi odihna este un lux neglijat. Trăim într-o societate care ne impune să fim mereu activi, mereu conectaţi, mereu productivi. Şi totuşi, cu cât cresc oportunităţile, cu atât reuşim mai puţin să ne odihnim cu adevărat. Cuvântul slujitorului, care după ce a lucrat nu aşteaptă o răsplată, ci acceptă că a făcut ceea ce era chemat să facă, ne învaţă un secret important. Până când trăim cu obsesia rezultatului, nu vom găsi niciodată odihnă. Numai cel care primeşte cu seninătate propria limită poate în sfârşit să se oprească în pace.
Adevărata odihnă nu este inactivitate, ci libertate. Este starea în care nu trebuie să mai demonstrăm nimic, pentru că ne lăsăm îmbrăţişaţi de iubirea lui Dumnezeu. Este pacea interioară care ne permite să spunem: "Cine intră în odihna lui se odihneşte şi el de lucrările lui, ca şi Dumnezeu, de ale sale" (Evr 4,10). A trăi bine odihna înseamnă a ne antrena la viaţa veşnică, învăţând să trăim fără frică, să lăsăm deoparte superfluul şi să ne încredem în faptul că Dumnezeu este deja în acţiune în noi.
Odihna adevărată este pace interioară, nu se măsoară în rezultate, ci în capacitatea de a primi ceea ce viaţa ne dăruieşte. Nu este fugă, ci un mod pentru a învăţa să trăim mai intens, fără nelinişte. Nu este pasivitate, ci o încredere activă care ne face liberi să iubim.
"În iubire nu există frică; dimpotrivă, iubirea desăvârşită alungă frica" (1In 4,18). La sfârşit, viaţa veşnică nu este o ţintă îndepărtată, ci o realitate care creşte deja înăuntrul nostru. Deja acum, suntem chemaţi s-o trăim.
(După Vatican News, 13 martie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Înregistrările video ale meditaţiilor părintelui Pasolini pot fi vizionate aici.
