Pluguşor 2018

Aho, aho, feciori şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Lângă boi v-alăturaţi
Şi cuvântul mi-ascultaţi.
Iarna-i grea, omătu-i mare,
Semne bune anul are,
Semne bune de belşug,
De sub brazda de sub plug.
Am venit cu voie bună,
După datina străbună,
Să v-aducem o urare,
De belşug şi bunăstare,
De-mpliniri şi de mult spor
Pentru anul viitor.
Deci vă semănăm acum
Cu bob plin şi cu bob bun,
Bob de grâu din glia noastră,
La fereastra dumneavoastră,
Bob frumos din glia brună,
După datina română,
Ca să prindă rădăcini
Şi să crească fără spini.
Să aducă rod bogat,
Pentru voi ce-aţi ascultat,
Pentru toţi ce au arat
Şi au semănat cu drag,
Pentru boii care trag.
Gazde mari şi generoase,
Fiţi acum cât mai voioase,
Că e seara lui Ajun,
A lui Vasile cel bun,
Care an de an împarte
Bucurii adevărate.
Vă urăm pe fiecare
Cu dorinţă cât mai mare,
Ca prin harul lui Isus
Să vă-nvredniciţi nespus,
De lumini şi de Duh Sfânt,
Cât veţi trăi pe pământ.
Zurgălăi şi clopoţei,
Ia mai mânaţi voi, flăcăi,
Şi pocniţi din bice, măi,
Hăi! Hăi!
*
Pe al nostru drag păstor,
Ce vegheaz-al său popor
Îl urăm cu sănătate,
Voie bună, spor în toate.
Domnul să-i dea ajutorul,
Pentru-a lumina poporul.
Pe-al său auxiliar
Să îl umple de-al său har,
Să-i aducă împliniri,
Pentru noi şi noi zidiri.
Anii care sunt trecuţi,
A fost bine conceput
Şi realizaţi frumos
Prin construcţii de folos:
Noua noastră catedrală
Şi reforma sinodală,
Redactată cu mult stil
Într-o carte de profil.
Preasfinţite, de la Iaşi,
Vizitaţi enoriaşi
Şi din centru şi din est,
Să se bucure onest.
Cred că veţi sosi apoi
Şi la Bârnova, la noi;
În frumoase enorii
La adulţi şi la copii.
Noi urăm acum la rând
Şi la colaboratori trecând,
Câte-un gând la fiecare
Adresăm cu nerăbdare.
Faceţi roata, bravi flăcăi
Şi pocniţi din bice, măi,
Să se-audă-n munţi şi văi.
Zurgălăi şi clopoţei,
Ia-ndemnaţi cu toţii, măi,
Hăi! Hăi!
*
La decan dorim să fie
În "deca" şi parohie
Numai spor şi armonie.
Tot aşa, iubiţi părinţi,
Monseniorilor cuminţi,
Preoţi colaboratori,
Secretari şi secretare,
Surorilor slujitoare,
Adresăm acum urare,
Bună pentru fiecare.
Să vă fie casa casă,
Să vă fie masa masă
Şi s-aveţi pită aleasă,
Pentru vrednicii plugari,
Ce-au venit din Păcurari,
Nicolina, Sărărie,
Bârnova şi din chindie
Şi-au trecut prin şapte sate,
De-au cam obosit, măi frate.
Iar acum, la încheiere,
Noi ne luăm "la revedere",
Iar la anul, când venim
Pe toţi să vă regăsim,
Tot mai falnici şi mai tari,
Ca să vă fim noi plugari,
Să ne întâlnim cu bine
Şi la anul, care vine,
Şi s-avem parte din plin
De rod mult şi cer senin.
Trageţi brazda, tari plăvani,
Căci e pragul dintre ani.
Zurgălăi şi clopoţei,
Răsunaţi în munţi şi văi
Şi strigaţi cu toţii, măi
Hăi! Hăi!
La anul şi la mulţi ani!

Pr. Iosif Agiurgioaei