Uniunea Polonezilor din România şi Parohia Romano-Catolică "Sfânta Ana" din Pleşa au organizat duminică, 24 iulie 2016, în ziua hramului bisericii din localitate, diferite manifestări prilejuite de împlinirea a 180 de ani de la înfiinţarea localităţii Pleşa, sat polonez din Bucovina românească.

Programul manifestărilor a început la ora 10.00 cu Liturghia în limba polonă, apoi Liturghia solemnă în limba română, la ora 11.30, concelebrată de preoţii din Decanatul de Bucovina, în frunte cu ES Petru Gherghel, episcop de Iaşi.

După sfânta Liturghie solemnă, cu toţii am mers în procesiune la cimitirul vechi al satului unde s-a construit o noua capelă "Sfântul Ioan Paul al II-lea" la iniţiativa parohului Andrei Staszkovian. Aici s-a sfinţit capela de către ES Petru Gherghel.

Excelenta Sa Petru Gherghel a spus că apreciază faptul că polonezii din Romania păstrează tradiţiile şi obiceiurile specifice astfel menţinând viu spiritul polonez.

Din partea statului polon au participat: senatorul Artur Warzocha - vicepreşedintele Comisiei pt. Problemele Emigraţiei şi Legătura cu Polonezii din diaspora; senatorul Jan Maria Jackowski - membru al Comisiei pentru Problemele Emigraţiei şi Legătura cu Polonezii din diaspora şi vicepreşedintele Comisiei pentru Cultură şi Mass-Media; domnul Romuald Łanczkowski - directorul Departamentului pentru Diasporă; iar ca reprezentant al ambasadei Republicii Polonia la Bucureşti a participat domnul Arkadiusz Michoński, ministru consilier, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi autorităţi locale din România.

Scrisori de felicitare au venit din partea: mareşalului Voievodatului Podkarpacie - Władysław Ortyl, mareşalului Voievodatului Lubusz - Elżbieta Anna Polak, preşedintele Wspólnota Polska - Longin Komołowski, primarul localităţii Zary, Leszek Mrożek.

Cu ocazia împlinirii a 180 de ani de la înfiinţarea localităţii Pleşa a avut loc lansarea monografiei Pleşa - Istoria satului şi a parohiei, autorul cărţii fiind pr. dr. Alfons-Eugen Zelionca. Întreaga lucrare este împărţită în trei capitole care prezintă caracteristicile vieţii religioase, ale tradiţiilor şi istoriei satului şi a parohiei. Primul capitol cuprinde aspecte legate de înfiinţarea şi dezvoltarea localităţii Pleşa. Acesta include, printre altele: aşezarea, denumirea şi apartenenţa administrativă a satului şi arată dezvoltarea aşezării în decurs de 180 de ani. Al doilea capitol se referă la impactul factorului cultural, adică rolul vechilor tradiţii poloneze, cu un accent deosebit pe anumite aspecte ale vieţii socio-religioase. Ultimul capitol prezintă pe scurt istoria bisericii de la înfiinţarea sa până în prezent.

Mareşalul Senatului Republicii Polone a declarat: "Polonezii din România pot fi un exemplu pentru alte comunităţi poloneze din lume!"

"Doresc să transmit un salut cordial tuturor participanţilor la manifestările prilejuite de aniversarea a 180 de ani de la înfiinţarea satului Pleşa, un pitoresc sat polonez din Bucovina românească. Această aniversare ne dă ocazia să-i întâlnim pe urmaşii muntenilor din Czadca. Este un timp de reflecţie şi de pomenire a înaintaşilor care, cu secole în urmă, au plecat din regiunile situate la graniţa dintre Silezia şi Małopolska, au trecut prin regiunea Czadca, apoi prin împrejurimile Cernăuţiului pentru a ajunge acum 180 de ani, în Bucovina românească. Senatul Republicii Polone în ultimul sfert de veac a sprijinit activitatea Uniunii Polonezilor din România, care este coorganizator al sărbătorii din Pleşa. Având în vedere acest fapt, vestea aniversării am primit-o cu deosebită satisfacţie. Peste tot în lume polonezii din diasporă îşi formează comunitatea poloneză în jurul bisericii. Mă bucur că evenimentele de astăzi se desfăşoară în biserica «Sfânta Ana» din Pleşa, care a întărit locuitorii cu o credinţă puternică şi care a avut un rol fundamental în menţinerea comunităţii poloneze.

Doresc să mulţumesc membrilor Asociaţiei Poloneze din Pleşa pentru că îşi păstrează rădăcinile poloneze, pentru că, chiar dacă trăiesc în condiţii grele, în zone muntoase, cultivă valorile şi identitatea poloneză. Doresc să îmi exprim deosebita apreciere pentru implicarea voastră şi pentru activitatea socială. Fără acestea nu ar exista cultura, limba şi nu ar funcţiona organizaţiile poloneze din România. Polonezii din România pot fi un exemplu pentru alte comunităţi, poloneze din lume - sunt foarte ataşaţi de tradiţiile şi de valorile poloneze, într-o atmosferă deschisă, au grijă de bunele colaborări româno-polone şi trăiesc în bună înţelegere cu celelalte minorităţi. Păstrarea identităţii naţionale a comunităţii poloneze, transmiterea culturii şi a limbii polone tinerilor se datorează implicării sociale a mai multor generaţii. Vă doresc să aveţi parte de momente de bucurie şi fericire pe parcursul acestor manifestări comune, şi fie ca această întâlnire dintre compatrioţi - cu toate că sunteţi departe de ţara strămoşilor - să întărească legătura Dumneavoastră cu patria mamă", a transmis Stanisław Karczewski, mareşalul Senatului Republicii Polone.

Deputatul Ghervazen Longher a ţinut să mulţumească tuturor pentru felicitările adresate cu acest prilej arătându-şi satisfacţia că polonezii din Pleşa au păstrat cu sfinţenie în aceşti 180 de ani de existenţă cultura şi tradiţia.

Manifestările au continuat cu un program artistic susţinut de ansamblurile: "Pleszanka" din Pleşa, coordonat de doamna Jadwiga Alexandrowicz; "Sołonczanka" din Soloneţu Nou condus de doamna Ana Zielonka; "Mała Pojana" din Poiana Micului condus de doamna Agnieszka Polaczek; ansamblul muntenilor din Czadca, "Jodełki" din Żegań (Polonia) coordonat de Zofia Deposk Sygutowska; "Dunawiec" din Zbylutów (Polonia), condus de doamna Jadwiga Puszkasz; ansamblul "Mikulanka" din Horná Štubňa (Horna Sztubnia) (Slovacia) condus de doamna Prokok Sztodolica.

Alina Spaine
Uniunea Polonezilor din România

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24 iulie: Pleşa: Jubileul de 180 de ani de la întemeierea satului, hramul bisericii