Ziua de 14 mai 2017 a început cu multe emoţii pentru noi, şapte cercetaşi din Centrul Local "Adormirea Maicii Domnului" din Pildeşti, care, dis-de-dimineaţă ne-am întâlnit pentru a face un pas important în drumul parcurs până acum, un drum pe care am păşit cu frică şi neîncredere la început, dar apoi, trăind la fiecare pas emoţii, aventuri şi adunând mii de amintiri. Este vorba de cercetăşie, care, pentru majoritatea dintre cei şapte, a început la ramura cea mai mică de vârstă, la lupişori, când, copii fiind, am putut beneficia de educaţie pentru viaţă, învăţând în toţi anii care au trecut ce înseamnă implicarea, curajul de a crede, de a visa şi de a acţiona pentru o lume mai bună.
Şi iată că acum, după ce am parcurs toate ramurile de vârstă devenind ajutori de lideri şi lucrând în ultimii ani cu copiii, organizând duminică de duminică activităţi şi bucurându-ne de fiecare moment în cercetăşie, a sosit timpul pentru trecerea la ramura liderilor, ultima şi cea mai frumoasă ramură pe care o mai putem parcurge.
După aproape o săptămână de pregătire, în care am meditat la rolul nostru şi în care ne-am amintit fiecare etapă a drumului nostru, dificultăţile întâmpinate precum şi bucuriile, duminică, 14 mai, în timp ce soarele răsărea, noi ne-am reînnoit promisiunea de cercetaş, în biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Pildeşti, alături de părintele vicar Pavel Mărtinaş, rostind-o cu aceleaşi emoţii pe care le-am avut şi atunci când am intrat în această mare şi frumoasă familie: "Promit, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe cuvânt de onoare, să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a-mi respecta datoria faţă de Dumnezeu şi ţară, a-i ajuta pe alţii în orice situaţie, a observa Legea Scout".
Apoi, punctul următor al ceremoniei a fost înmânarea nodurilor de lider de către cei mai mari, primind odată cu acest nod misiunea de a continua ceea ce am început, de a nu renunţa niciodată, de a rămâne responsabili şi "gata oricând" pentru a lăsa lumea un pic mai bună decât am găsit-o, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Putem spune că pentru noi, cei şapte cercetaşi care am devenit lideri, drumul greu şi anevoios abia acum începe, dar ştim că va fi un drum plin de noi aventuri, noi provocări, noi poveşti şi amintiri care vor fi mai târziu împărtăşite. Şi ştim că aşa cum spunea fondatorul nostru Beden Powell, "singur poţi visa, în doi putem vorbi, împreună putem acţiona".
Andreea Mîrţ
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 14 mai: Pildeşti: Trecere la ramura liderilor
